Proiect cu finanțare europeană de peste un milion euro pierdut de Consiliul Județean

sorescu gheConsiliul Judeţean Botoşani a pierdut un proiect de peste un milion de euro ce viza implementarea registrului agricol electronic în mai multe comune din județ. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, susține că din cele trei cereri de finanțare depuse de CJ au fost acceptate doar două. În cazul celui de-al treilea proiect cu finanțare nerambursabilă, s-a reziliat contractul cu firma care a câștigat licitația și asta pentru că, spune șeful CJ , au fost depuse prea multe contestații de către firmele participante la licitație.

like facebookPractic am fost în situația în care am putut încheia contractul pe 12 iunie, ori data la care trebuia să se finalizeze proiectul era 13 iunie. Cel care a câștigat a renunțat. Legea achizițiilor publice are atâtea disfuncționalități și atâtea posibilități de a se contesta firmele între ele încât ne-a pus în imposibilitatea de a desfășura acel contract. Am vrut să rezolvăm cam jumătate din județ, dar contestațiile ne-au pus în situația să rezolvăm doar 15 primării„, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean.

Președintele CJ a anunțat că anul viitor când începe o nouă sesiune de finanțare va depune un nou proiect. Registrul agricol electronic va fi obligatoriu de anul viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *