Creştere îngrijorătoare a numărului de copii care fug de acasă. Sunt culeși de pe stradă de polițiști și jandarmi

minoriNu mai puțin de 14 copii au fost prinși vagabondând pe stradă și duși de polițiști și jandarmi în Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgență. Minorii provin din familii sărace și dezorganizate și au fugit de acasă, susțin reprezentații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, fie că s-au certat cu părinții, fie pe fondul consumului de alcool.

Sunt copii cu vârste între 11 și 14 ani, iar trei dintre aceștia se vor întoarce în familii.

like facebookAu fost găsiți pe străzi de patrule. Sunt din Răchiți, Gorbănești, Cătămărăști Deal. Fug de acasă din diverse motive: se ceartă cu părinții sau pe fondul tensiunilor, consumului de alcool. Avem un copil de 11 ani și nu răspunde la telefon niciun membru al familiei. Am încercat la poliție, școală, primărie. Poliția scrie când ni-i predă: acte de vagabondaj”, a declarat Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC.

Minorii stau în CPMRU timp de cinci zile, potrivit legii, iar dacă în acest timp nu se identifică o altă măsură sau nu vine nimeni să-i revendice, atunci se instituie măsură de protecție socială.

”Marea majoritate vor în centre pentru că ei provin din familii sărace. Când vin în centru și văd mâncare, suc, fructe, prăjituri, televizor, jucării, normal că este mai bine în centru”, a mai spus Colbu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *