Încă o barieră a imaginaţiei spartă în administraţia din România: şedinţe de Consiliu Judeţean ţinute la mănăstire

manastirea cosulaStareţul mănăstirii Coşula, din judeţul Botoşani, vrea ca măcar o parte din şedinţele de Consiliu Judeţean să aibă loc în complexul monahal pe care-l păstoreşte. Deciziile aleşilor ar benefica de binecuvântarea bisericii, fiind prevenite duelurile politice.

La Botoşani, şedinţele de Consiliu Judeţean sau cel puţin o parte dintre acestea ar putea fi organizate în incinta unei mănăstiri, cu binecuvântarea arhiereilor. Locul ales este Mănăstirea Coşula, un aşezământ monahal de secol XVI, cu o mare valoare culturală, inclusă în patrimoniul naţional ca monument istoric. Aleşii judeţeni ar urma să ia decizii cel mai probabil în casa egumenească, aflată la fel ca şi restul complexului monahal în plin proces de reabilitare din fonduri europene, dar şi cu o contribuţie substanţială de la bugetul judeţului.

like facebookIdeea de a fi organizate şedinţe ale forului legislativ judeţean la mănăstire aparţine stareţului complexului monahal Coşula, părintele Calinic Chervase. Acesta i-a propus preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, în prezenţa consilierilor, în cadrul unei vizite organizate la Coşula, ca măcar o parte a şedinţelor de consiliu judeţean să aibă loc în clădirea proaspăt renovată a mănăstirii, după finalizarea lucrărilor în luna noiembrie.
„A fost o propunere pe care i-am făcut-o preşedintelui Consiliului Judeţean, ca pe viitor să se gândească dacă s-ar putea organiza şedinţele la noi. În orice caz trebuie să cer aprobarea mitropolitului şi să se decidă şi dumnealor”, a precizat Calinic Chervase, stareţul Mănăstirii Coşula. Şeful judeţului i-a răspuns stareţului că va lua în considerare propunerea, fără să facă comentarii suplimentare. La mănăstire, şedinţele vor beneficia de binecuvântare şi se speră ca măcar în lăcaşul sfânt consilierii să lase la o parte certurile politice.
Propunerea stareţului a stârnit reacţii aprinse în rândul consilierilor judeţeni din Botoşani. Mulţi dintre aleşi s-au declarat încântaţi şi spun că mănăstirea este un loc binecuvântat unde ar putea lua cele mai bune decizii.
”Mănăstirea reabilitată este superbă. Este o perlă a Botoşaniului şi sunt chiar mulţumit de felul în care arată. Este o idee bună să se organizeze şedinţele acolo, măcar din când în când. Este bine ca şi consilierii să mai fie scoşi la aer. Ştiu că părintele stareţ i-a propus preşedintelui acest lucru. Poate la mănăstire se vor lua decizii cu mai mult simţ de răspunde. Cred că este o idee chiar bună”, spune Mircea Costea, consilier judeţean la Botoşani.
Sunt însă şi aleşi locali care nu văd cu ochi buni, ”excursiile” la mănăstire. ”
Trebuie să fim totuşi decenţi. De ce să fie organizate şedinţele la mănăstire? Să facem Sfânta Cruce la începutul lucărilor? Păi avem palat administrativ, în centrul municipiului Botoşani. Trebuie să participe directori au structurilor deconcentrate, directori din cadrul departamentelor Consiliului Judeţean pentru lămuriri, completări, rapoarte de specialitate. De asemenea, sunt întâlniri cu ISU sau comitete pentru situaţii de urgenţă. Ce facem, ducem toţi aceşti oameni la mănăstire? Eu zic că ar trebuie să fim decenţi”, spune consilierul judeţean Dorin Ciuştea. Deocamdată, decizia de a organiza şedinţe de consiliu judeţean la mănăstire este amânată până la finalizarea lucrărilor de reabilitare, programată în luna noiembrie. Complex monahal reabilitat Mănăstirea Coşula se află în reabilitare din februarie 2014, atunci când şefii Consiliului Judeţean Botoşani au semnat contractul de finanţare a lucrărilor cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est. Mănăstirea este reabiliată din fonduri europene, dar şi din bugetul judeţului. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 19 milioane de lei, contribuţia Consiliului Judeţean Botoşani fiind de 283.242 de lei. Se efectuează lucrări de reabilitare la Biserica „Sfântul Nicolae” din centrul complexului monahal, casa egumenească, arhondaricul, trapeza, cuhniile, turnul clopotniţă, dar şi zidul de incintă. Lucrările urmează să fie finalizate în luna noiembrie a acestui an.

Citeste mai mult: adev.ro/nsikcl

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *