Incendiu devastator la Corni! O casă, un depozit de furaje și un grajd, distruse de flăcări.

incendiu corniO casă, un grajd și un depozit de furaje au ars, joi seară, în localitatea Corni, într-un incendiu de proporții. Șase echipaje de pompieri de la Dorohoi, dar și un echipaj de la Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență din Dumbrăveni- Suceava și voluntari din Corni au intervenit pentru a face față flăcărilor puternice din gospodăria lui Gheorghe Pascariu.

Cauza incendiului nu este încă stabilită, însă focul a fost atât de puternic încât amenința și gospodăriile din jur.

like facebookLa momentul declanșării focului acasă se afla doar o bătrână, căreia cadrele medicale de la ambulanță i-au acordat prim ajutor.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, precum şi voluntarii din  comuna Corni. Acestora li s-a alăturat un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna suceveană Dumbrăveni, cu o autospecială cu apă şi spumă. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau o parte din casă, trei anexe, depozitul de furaje, existând pericolul ca flăcările să se extindă la alte două gospodării. Flăcările măsurau peste opt metri şi puteau fi observate de la câţiva kilometri distanţă. Concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, s-au luat măsuri de protejare a gospodăriilor din vecinătate, aflate la o distanţa forte mică de focar.

Incendiul a fost stins în cca. două ore. Alte patru ore s-a intervenit pentru descoperirea şi eliminarea unor eventuale focare ascunse pentru a evita reaprinderea. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, au acţionat, în total, 30 de pompieri militari şi voluntari de la Corni şi Dumbrăveni, cu nouă autospeciale, dintre care de opt de intervenţie şi  una pentru suport şi conducere operativă.

Intervenţia a fost îngreunată de cantitatea mare de material combustibile aflate în gospodărie care întreţineau arderea şi au favorizat extinderea, dar şi de căldura foarte mare degajată. Intervenția acestora a durat mai bine de patru ore.

Un cititor BotosaniNews ne-a transmis imagini video de la fața locului:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *