Noi contre în Consiliul Județean de la mărirea prețului la apă. Consilier: Mărim prețurile și acoperim toate nereușitele manageriale

dorin ciustea 002Consilierii județeni s-au declarat din nou împotriva ajustării prețului la apă. Joi, consilierii au trebuit să aprobe un proiect privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al județului în AGA ”Aqua Botoșani” pentru aprobarea ajustării și stabilirii prețurilor și tarifelor propuse de societatea Nova Apaserv, însă cei de la PSD și cei independenți nu l-au votat.

like facebookDorin Ciuștea a spus că nu mai este necesară o ajustare a prețurilor la apă, pentru că există rentabilitate și profit foarte mare la Nova Apaserv.

Am obiecțiuni asupra modului în care s-au aplicat aceste formule de calcul pentru creșterile de preț, și am să mă refer la calculul inflației. În toate procedurile pe care le-am parcurs până acum inflația era luată în considerare cea comunicată de Institutul Național de Statistică, care la perioada respectivă este de 2,2%, iar din calculele făcute după formula BERD, avem o inflație de 127%, care influențează în mod decisiv această creștere de preț”, a spus Ciuștea.

O poziție vehementă vizavi de majorarea repetată a prețului la apă a avut-o și consilierul Gheorghe Vâzdoagă.

Am vaga senzație că această majorare de preț se face doar dintr-un singur motiv: existența acelui contract cu BERD.  Am constatat că din 2010 și până astăzi, prețul la apă s-a dublat, iar la canalizare s-a triplat. Această politică bazată doar pe creșterea prețului se va dovedi a fi în timp falimentară. Oamenii  din rural va renunța la aceste servicii, iar în urban se vor înregistra restanțe mari și întreruperea furnizării apei. Nu putem fi de acord cu această politică. Mărim prețurile și acoperim toate nereușitele manageriale”, a spus Vâzdoagă.

Președintele CJ, Gheorghe Sorescu, a ținut să le spună consilierilor că în proiect se vorbește doar de acordarea unui mandat pentru stabilirea prețurilor.

Asta nu înseamnă că automat mergem pe o majorare de prețuri la apă”, a afirmat Sorescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *