Evazionist german, prins la frontiera botoşăneană

vama stanca costesti- judetul BotosaniUn cetăţean german dat în urmărire internaţională de autorităţile cehe a fost capturat, ieri, în Punctul de trecere a Frontierei Stânca, în timp ce încerca să treacă în Republica Moldova.

Xaver Georg Schiele se afla ca pasager într-un autoturism, dar în momentul în care i-au verificat datele personale poliţiştii de frontieră au descoperit că acesta fusese dat în consemn prin Biroul SIRENE, Tribunalul Districtual din Breclacv (Republica Cehă) emiţând pe 5 august 2013 un mandat european de arestare pe numele său. Reţinut, bărbatul a fost predat imediat procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel Suceava, în vederea confirmării mandatului.

like facebookMagistraţii suceveni au respins însă propunerea de arestare provizorie şi au dispus instituirea controlului judiciar. Astfel, bărbatul va trebui să respecte o serie de măsuri, el urmând să locuiască în Târgu Mureş. În plus, el s-a ales şi cu interdicţia de a părăsi România, instanţa urmând să analizeze cererea autorităţilor cehe pe 3 august, când se va decide dacă acesta va fi extrădat şi predat către autorităţile judiciare solicitante.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, bărbatul ar fi bănuit de evaziune fiscală şi reţinerea fără drept a beneficiilor angajaţilor. Astfel, pe 26 mai 2008, în calitate de preşedinte al unei companii, împreună cu cetăţeanul ceh Perinka Vojtech – preşedinte al Consiliului de supraveghere din aceeaşi companie, au trecut toate fondurile şi proprietăţile la o altă firmă controlată de ei, care nu avea niciun angajat şi nu desfăşura nicio activitate, prejudiciind prima firmă cu 12,2 milioane de coroane, reprezentând circa 491.281 euro.

Sursa: Monitorul de Botoşani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *