Un fost lider al tinerilor din PDL acuzat de trafic de persoane scapă de închisoare

marian verenciuc
Marian Verenciuc

Un fost președinte al organizației de tineret a PDL, care a fost trimis în judecată pentru trafic de persoane, a scăpat de închisoare. Magistrații Curții de Apel Iași au dispus, joi, condamnarea lui Marian Verenciuc la doi ani de închisoare cu suspendare.

like facebookDecizia este mult mai blândă decât cea emisă de instanța anterioară. Tribunalul Iași a dispus în urmă cu un an condamnarea lui Verenciuc la cinci ani de închisoare.

Marian Verenciuc a fost acuzat de procurorii DIICOT Iași că racola personal victimele, le invita în cluburi și discoteci, unde le plătea consumația, întreținea relații sexuale cu acestea, apoi le promitea locuri de muncă bine plătite în Grecia.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2004 – 2006, inculpatii au racolat, prin înselaciune sau promisiuni false, direct sau prin intermediari, persoane de sex feminin, din judetele Botosani si Iasi, în scopul exploatarii sexuale sau prin munca în Grecia. Victimele erau atrase prin promisiunea asigurarii unor locuri de munca bine platite ca babysitter sau dansatoare într-un local detinut de fratele vitreg al inculpatului, Verenciuc Marian.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *