Liderul SIP, despre cazul profesorilor anchetați disciplinar după Bacalaureat: Asta se datorează și unei oboseli foarte mari. În comisii totul se face la heirup

examen eleviCazul celor zece profesori botoșăneni care au diferențe mai mari de 1,5 puncte la notare la Bacalaureat a fost tranșat și în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar, a declarat că ar trebui să existe un timp mai mare pentru corectarea lucrărilor și o metodologie de notare pusă la punct, astfel încât să nu mai existe astfel de situații.

like facebookSarcina este a Comisiei județene de bacalaureat să ia o măsură, iar pe baza raportului care se va transmite către unități sau nu se vor stabili celelalte sancțiuni. Nota de la istorie unde a fost o eroare fantastică din punct de vedere al citirii notei. Și asta se datorează și unei oboseli foarte mari. La asemenea examene, în asemenea comisii totul se face la heirup. Trebuie obligatoriu până la o anumită oră trecute notele, după care trecute în calculator. Oamenii au o limită”, a spus liderul SIP.

În cazul celor zece profesori cercetați disciplinar, conducerea Inspectoratului Școlar Județean a anunțat că va lua măsuri dure.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *