Un tânăr a băut bine, apoi s-a urcat la volan. Cum s-a terminat totul

etilotestUn tânăr de 27 de ani din municipiul Dorohoi şi-a pus viaţa în pericol, urcându-se la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Duminică, tânărul a fost oprit de poliţişti, în timp ce se afla la volanul unei maşini, pe DN 29A din comuna suceveană Zvoriştea.

Oamenii legii au văzut că mirosea puternic a alcool şi l-au testat cu aparatul etilotest rezultând 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Botoşăneanul a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

El s-a ales cu dosar penal  fiind cercetat sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *