Polițiștii botoșăneni au răscolit barurile și târgurile. Vezi rezultatele acțiunii!

razie politiePoliţiştii botoşăneni au desfăşurat activităţi suplimentare, vineri, destinate prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi implicit în scopul creşterii gradului de siguranţă publică.

În acest context, peste 200 de poliţişti botoşăneni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.

Acţiuni punctuale s-au desfăşurat şi pe linia respectării normelor legale de comerţ sau a legislaţiei rutiere. Poliţiştii de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, dar şi din cadrul altor structuri au efectuat 202 controale (în pieţe, târguri, baruri, etc.) şi au verificat 158 de agenţi economici.

like facebookAu fost constatate şi aplicate 425 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 170.626 lei. Din acestea, 91 au fost aplicate la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 36 la Legea nr.61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 268 pentru încălcarea normelor rutiere și 30 la alte acte normative. Au fost reținute 11 permise de conducere, din care 3 pentru încălcarea regimului legal de viteză și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, a fost confiscată în numerar, suma de 3.078 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri identificate la comercializare, fără documente legale de provenienţă.

Au fost constatate 11 infracţiuni, din care 6 de natură economico-financiară, 4 de natură judiciară și 1 de altă natură, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de 27.700 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *