Retailerul de mobilă IKEA a cumpărat păduri în județul Botoșani

padureIkea a cumpărat în România 33.600 de hectare de pădure, de la o companie privată, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor, prima achiziţie de acest fel efectuată la nivel mondial de grupul suedez specializat în retailul de mobilă şi decoraţiuni.

Ikea a cumpărat cele 33.600 de hectare de pădure de la o firmă suedeză, Greengold, condusă de foştii parteneri ai universităţii americane Harvard în România, şi devine astfel cel mai mare proprietar de păduri din România, potrivit ziarului Mediafax.

Ikea a transmis, joi, la solicitarea MEDIAFAX, că a achiziţionat suprafaţa respectivă de la firma Greengold European Capital SA.

like facebookRISE Project a anunţat, în luna ianuarie, că universitatea Harvard a cedat, după un scandal imens de corupţie, o parte pădurile deţinute în România către grupul suedez Greengold, condus de către parteneri şi angajaţi de la Bucureşti ai diviziei de investiţii a universităţii americane.

Grupul a fost înfiinţat de un suedez de origine română, Sorin Chiorescu, acesta fiind în prezent preşedintele Greengold.

Chiorescu nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii ştirii, pentru declaraţii.

Un alt român din echipa Greengold, Alexandru Florea, a refuzat să comenteze informaţiile.

Ikea a cumpărat în România 33.600 de hectare de pădure, de la o companie privată, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor. România este prima ţară în care Ikea Group îşi va coordona singură activitatea de administrare a pădurilor aflate în proprietate, prin intermediul unei companii româneşti, IRI Investments SRL, parte din Ikea Group.

„Ikea Group a decis să investească în operaţiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil (…). Investiţia în păduri este şi o modalitate de a ne diversifica activele. Prin această achiziţie, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va administra propriile operaţiuni forestiere şi ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor”, a declarat Frederik de Jong, Chairman of the Board, IRI Investments SRL.

Ikea nu a comunicat preţul tranzacţiei.

Răspunzând unei solicitări MEDIAFAX, Frederik de Jong a precizat că nu poate comunica preţul din cauza contractului de confidenţialitate încheiat cu fostul proprietar al pădurilor, o companie privată.

Pentru moment, Ikea nu intenţionează să achiziţioneze şi alte păduri în România, a spus de Jong.

„Angajamentul Ikea Group în România este pe termen lung. Este însă prea devreme pentru a putea estima mai multe despre posibile alte investiţii în acest moment. Dar suntem deschişi să comunicăm mai multe informaţii imediat ce vor fi disponibile”, a afirmat el.

Totodată, de Jong a arătat că abordarea Ikea în privinţa administrării pădurilor depăşeşte nevoile imediate ale business-ului, pentru a ajuta la schimbarea modului în care pădurile sunt administrate pe termen lung.

Întrebat ce volum de masă lemnoasă va fi tăiată anual şi care este strategia de reîmpudurire, reprezentantul Ikea a afirmat că aceste date nu au fost încă stabilite.

„IRI (IKEA Resource Independence, n.r.) Investments SRL a încheiat de curând achiziţia de păduri. În acest moment, eforturile noastre se concentrează pe a ne asigura că toţi paşii necesari sunt făcuţi pentru a administra pădurile în mod responsabil şi pentru a adera la cele mai înalte standarde de management forestier. Este prea devreme pentru a putea spune mai multe în acest moment, dar
suntem deschişi să comunicăm mai multe informaţii imediat ce vor fi disponibile”, a spus el.

Grupul ajunge să deţină astfel în România – în premieră mondială – atât resurse de lemn, cât şi o relaţie directă de producţie cu furnizorii locali de mobilă, respectiv produse finite în magazine.

Potrivit Violetei Neniţă, purchasing operations manager South East Europe Ikea Purchasing, în România Ikea colaborează cu peste 20 de furnizori, care produc în principal canapele, fotolii, mese, scaune, articole pentru copii si produse de ceramică.

„Mai mult de 14.000 de persoane lucrează pentru furnizorii noştri din România, iar valoarea produselor achiziţionate de Ikea Group din România a crescut la peste 400 de milioane de euro pe an. Avem colaborări de peste 15 ani cu furnizorii noştri actuali, perioadă în care cei mai mulţi dintre ei şi-au mărit vânzările şi şi-au îmbunătăţit semnificativ capacităţile de producţie”, a adăugat Neniţă.

Divizia de retail a Ikea Group este reprezentată în România printr-un magazin, deschis în Bucureşti în 2007, iar grupul a cumpărat recent terenul pentru al doilea magazin, tot în Bucureşti.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *