Liderul LSI Botoșani: Nu știm dacă grila de salarizare din învățământ este realistă sau nu

liviu axinte 002Sindicaliştii din învăţământ au solicitat guvernanților elaborarea unei legi a salarizării unitare a bugetarilor care să poată fi aplicată. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că s-au purtat discuții între sindicate și miniștri pe grila de salarizare din învățământ, iar dacă aceasta s-ar aplica creșterea salarială ar fi între 20 și 70%.

like facebook”Nu avem grila cum a fost gândită, pentru că este discuția aceea de cinci clase de salarizare, dar nu știm dacă este realistă sau nu. În toate întâlnirile pe care noi le-am avut cu ministrul Muncii şi ministrul Dialogului Social am susţinut necesitatea elaborării unei legi a salarizării care poată fi aplicată. Dacă o construim din nou cu nişte coeficienţi fantasmagorici, care să nu fie aplicaţi niciodată, de fapt nu am rezolvat nimic. Deşi există legea salarizării unitare a bugetarilor din 2010, aceasta nu a fost aplicată niciodată”, a declarat Liviu Axinte.

Axinte speră ca legea să fie aplicată începând cu ianuarie 2016.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *