Peste 130 de puncte de acordare a primului ajutor în județul Botoșani

caniculaPotrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, în ziua de 9 iulie, Indicele de Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în  şapte judeţe din Moldova, printre care şi Botoşani.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a transmis, încă de pe data de 6 iulie, măsurile pe care autorităţile locale trebuie să le adopte pentru protecţia populaţiei pe timpul caniculei.

La această dată, pe teritoriul judeţului Botoşani sunt funcţionale 145 puncte de asigurare a apei potabile şi  131 puncte de acordare a primului ajutor.

like facebookÎn municipiul Botoşani sunt şase puncte de asigurare a apei potabile şi acordare a primului ajutor ( sediul Primăriei, sediul Direcţiei Taxe şi Impozite, Casa Căsătoriilor, Sediul „Optic Tataru”, CFR şi Şcoala Postliceală Sanitară), iar în municipiul Dorohoi trei puncte (Autogara, Piaţa municipală, Spitalul Municipal).

Celelalte 267 de puncte de asigurare a apei potabile şi de acordare a primului ajutor au fost înfiinţate la sediile primăriilor sau dispensarelor/centrelor medicale.

Având în vedere temperaturile ridicate prognozate pentru următorul interval de timp, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, recomandă cetăţenilor să ia măsuri suplimentare pentru a se proteja de caniculă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *