Comisarul șef Adrian Osolinschi scapă de controlul judiciar dispus de DNA

adrian osolinschi dna suceava jandarmFostul șef al Serviciului resurse umane din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Adrian Osolinschi, care este cercetat de procurorii anticorupție într-un dosar privind măsluirea unor concursuri de promovare în funcție, a scăpat, marți, de controlul judiciar impus de procurorii DNA Suceava.

Tribunalul Botoșani a admis, marți, cererea de revocare a controlului judiciat depusă de Osolinschi.

like facebook„ Admite plângerea formulată de inculpatul Osolinschi Andrian, în baza art. 2151 alin. 5, raportat la art. 213 Cod procedură penală. Revocă măsura controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat prin Ordonanţa din 05.05.2015 şi prelungită prin Ordonanţa din 02.07.2015, ambele ale procurorului din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Suceava”, se arată în decizia magistraților.

În același dosar este cercetat și fostul șef al Polițiie, comisarul șef Cristian Cucoreanu, care a obținut și el, luna trecută, anularea măsurii de control judiciar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *