Noul regulament de facturare a apei va trece de incă o dezbatere publică pană a fi aprobat de consilierii judeţeni

Impunerea regulamentului de facturare a apei la limita de proprietate a reuşit să starnească nemulţumiri in randul cetăţenilor, care au fost reprezentaţi la intalnirile cu conducerea Apa Grup de către preşedinţii asociaţiilor de proprietari. Consiliul Judeţean a organizat la finele lunii martie o dezbatere publică vizavi de forma actuală in care se află regulamentul de facturare a apei la limita de proprietate şi de imbunătăţirile care pot fi aduse inainte ca acesta să intre in aplicare. Propunerile aduse pentru completarea şi inbunătăţirea regulamentului urmează să fie analizate şi introduse in regulamentul cadru. Insă reprezentanţii Consiliului Judeţean au declarat că cel mai probabil va mai fi convocată o dezbatere publică pană la supunerea regulamentului spre aprobarea consilierilor judeţeni. "Va mai fi maxim o dezbatere pe regulament pană va fi pus in aplicare. Probabil că in două luni ar trebui aprobat", a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.