Constantin Conţac incă se consideră preşedintele PSD Botoşani

Constantin Conţac susţine că incă este preşedintele organizaţiei judeţene PSD, confirmat la conferinţa judeţeană, in condiţiile in care nu s-a dovedit nici pană acum care a incalcat regulile in partid. Conţac consideră in continuare că ceea ce a făcut Gheorghe Nichita, vicepreşedintele central al PSD a fost un abuz, la fel şi faptul că nu a fost invitat să participe la şedinţele de Birou Politic Judeţean sau Delegaţie Permanentă, in condiţiile in care are acest drept ca şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. "Eu mă consider preşedinte al PSD Botoşani pentru că din ce s-a discutat pană in prezent la nivel de partid, eu nu am nicio vinovăţie, sunt ales la conferinţa judeţeană şi nu e nimeni in măsură, nici domnul preşedinte Geoană nici domnul Nichita să mă destituie. Legat de revocarea mea nu există nimic că aş fi incălcat statutul, au apărut divergenţe la centru, neexistand motive să fiu revocat", a declarat Conţac. Acesta a mai spus că a trimis un memoriu preşedintelui partidului şi Consiliului Naţional al PSD, forul care poate decide demiterea sa de la preşedinţia PSD Botoşani.