Portariuc vrea încă un mandat la Primăria Botoșani. Vezi ce motivează!

Portariuc Ovidiu- primar BotosaniOvidiu Portariuc și-a anunțat, miercuri, intenția de a candida pentru încă un mandat la Primăria Botoșani. Acesta a spus că dorește să continue proiectele pe care le-a început, după care se va gândi serios dacă va mai rămâne în administrație.

Eu iau activitatea de administrație publică ca una de voluntariat. Este o activitate prin care nu reușesc să acumulezi venituri sau averi. Faci o activitate strict în interesul comunității, de asta mi-am propus încă un mandat pentru a termina proiectele pe care le-am început”, a spus Portariuc.

El a expus și motivele pentru care dorește să stea încă patru ani la Primăria municipiului Botoșani.

like facebookCandidez din câteva motive clare: de a încheia proiectele pe care le-am început, al doilea motiv este acela că în acești ani am reușit să scoatem primăria dintr-o stare financiară extraordinar de grea rambursând peste 500 miliarde lei la bănci. Am lucrat aproape trei ani să construim strategia de dezvoltare a municipiului lăsând un portofoliu de peste 80 de proiecte care urmează să fie implementate în următoarea perioadă și aș vrea să continui și să implementez aceste proiecte. Nu în ultimul rând, nu aș vrea să lăsăm Botoșaniul din nou pe mâna unor grupuri de interese care nu contenesc să spere că vor reveni și vor avea din nou acces la ceea ce înseamnă resurse publice”, a adăugat edilul municipiului Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *