Primarul Portariuc și viceprimarul Cosmin Andrei, săraci lipiți pământului în declarațiile de avere

Ovidiu Portariuc- Marius Buliga- Cosmin AndreiPrimarul Ovidiu Portariuc, dar și viceprimarul Cosmin Andrei, nu dețin locuințe, terenuri și nici autoturisme, potrivit declaraţiilor de avere pe 2015. Aceștia şi-au reactualizat declaraţia de avere, iar din aceasta reiese că veniturile lor nu au crescut față de anul trecut.

Ovidiu Portariuc declară că deţine, din anul 2000, doar un apartament de 68 de metri pătraţi în Bucureşti. Deşi el se plimbă cu un VW Touareg, în declarația de avere nu apare niciun autoturism. De asemenea, primarul nu deține nici terenuri, dar nici conturi în bănci, însă are un venit anual de 11.665 lei din închirierea apartamentului, dar și un venit anul de la Primăria Botoșani de 45.156 lei.

Portariuc este asociat la şase firme: Multiagra, Portas Com, Portas, Ecobiz One şi Optimus și acționar la Portas Impex.

like facebookLa fel de sărac în declarația de avere este și viceprimarul Cosmin Andrei. Acesta nu deține nicio locuință sau teren, nici autoturism și nici conturi în bănci.

Are un venit anual încasat de la Primăria Botoșani din salariul de viceprimar de 27.250 lei și indemnizația de consilier de 3100 lei. Este asociat la două societăți.

Viceprimarul Marius Buliga este cel mai bogat în declarația de avere. Buliga deținhe 640 mp teren intravilan la Botoșani-moștenire și tot moștenire are 7.900 mp teren intravilan la Hudești. Tot la Hudești are moștenire 4.300 mp teren extravilan.

Viceprimarul mai deține o casă de locuit în Botoșani de 209 mp-moștenire și o casă de 60 mp la Hudești, tot moștenire. În declarația de avere a viceprimarului mare apare un autoturism Rover 75 din 2004. Venitul anula încasat este de 16.799 lei, bani ce reprezintă salariul de viceprimar și indemnizația de consilier.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *