Un fost profesor de matematică din Dorohoi a plecat în Italia pentru un trai mai bun. Vezi cum i s-a schimbat viaţa!

lucian bugaUn fost profesor de matematică și consilier municipal la Suceava, s-a stabilit în Italia în anul 2001. Pasiunea pentru ciclism a dezvoltat-o în Peninsulă, devenind antrenor internațional. În prezent, Mugurel Buga  este conducătorul unui club și consilier al federației de ciclism din România.

Despre frumusețea dar și problemele acestui sport precum și despre cariera sa ne-a povestit într-un interviu, imediat după campionatele mondiale din Italia, care au avut loc la sfârșitul lunii septembrie.

lucian buga2Mugurel Mihail Buga are 51 de ani, este originar din Dorohoi, Botoșani dar a trăit cea mai mare perioadă la Suceava. În școală a fost pe podium la olimpiada de matematică, devenind apoi profesor. Ne-a declarat că este un ecologist convins, înainte de a veni în Italia fiind ales consilier municipal la Suceava, din partea partidului ecologist.

Cariera de administrator sportiv a început-o din țară, când a fost nominalizat pentru funcția de director executiv la NC Foresta.like facebook

În anul 2001 a plecat în Italia, în prezent fiind stabilit la Ballabio, o localitate la 7 km de Lecco, în Lombardia.
Am plecat din România din mai multe motive, unul find acela că fiul meu trebuia să facă o intervenție chirurgicală, apoi situația economică tot mai grea din țară.”

Din anul 2002, Mihail Buga a lucrat în diferite fabrici, ca muncitor, proiectant sau control calitate. „Am lucrat aproape șase ani la o fabrică de materiale plastice, condițiile însă erau foarte grele, turnuri pe trei schimburi. Am renunțat și m-am angajat ca proiectant la o fabrică de instalații de aspirație, dar în anul 2009 am fost disponibilizat. A urmat apoi o perioadă ca și controlor de calitate, la o altă firmă. Cam asta ar fi de spus despre experiența mea de muncă în Italia.

Pasiunea pentru ciclism nu a abandonat-o nicio clipă. În tinerețe, Mugurel Buga a participat la diferite concursuri, inclusiv la campionate naționale.

 „Am fost un pasionat al ciclismului de mic copil. Am participat la campionate naționale, nu am urcat pe podium dar am fost între primii 20. Am fost un autodidact, cluburi de ciclism la Suceava nu existau. După 1990 am renunțat la performanță, dar pasiunea a rămas și mi-am continuat-o în Italia.”

Românul s-a înscris Italia la cursuri de antrenor și a obținut titlul de antrenor internațional de ciclism.

„Sunt singurul antrenor internațional de ciclism din Lecco (provincia, n.r.), titlu pe care l-am obținut după ani de cursuri la școala de antrenori de categorie internațională din cadrul Centrului de Studii al Federației de Ciclism Italiene, de la Salsomaggiore.

Apoi românul a avut o carieră de antrenor cu succese notabile iar în prezent și-a înființat propriul club.

Din 2006 și până în 2009 am antrenat la clubul „Pedale Arcorete” unde am obținut rezultate foarte bune. Până la venirea mea clubul nu avusese niciun rezultate notabil. în 2009 clubul a câștigat trofeul „Brianteo”, în urma punctelor acumulate de sportivi pe tot parcursul anului. Trofeul este dedicat cicliștilor amatori din Lombardia și este foarte apreciat.”

În anul 2009 și-a deschis propriul club „Bug Bike”. În prezent este consilier al federației de cilism din România.

În ultimii ani am participat la diferite specializări și am hotărât să-mi deschid propriul club. Apoi am contacte cu federația din România și ofer consiliere pe diferite probleme, la distanță.”

Rezultatele pe care le-au avut sportivii români, la campionatele mondiale din Italia din luna septembrie le consideră importante, stabilindu-se cu această ocazie și un record.

Puțini sunt cei care știu că cicliștii români au avut rezultate nesemnificative până acum pe plan internațional, la campionatele mondiale. Anul acesta ceva parcă s-a mai schimbat, unul dintre sportivi, Andrei Nichita, situându-se între primii 50. Nu putem vorbi de un succes, dar putem spune că e un enorm salt de calitate. De la rezultate zero am ajuns să avem un sportiv între primii 50 din lume. Apoi, numărul de sportivi care au participat a fost de șapte, trei la juniori, trei la grupa „under 23” și unul la grupa „elite”. După toate greutățile financiare și lipsurile care sunt în tot sportul românesc, cu atât mai mult la ciclism, e o oarecare satisfacție să vezi că nu dăm înapoi, ci creștem.”

Îndemn către părinți

Mugurel Buga face un apel către conaționali să-și îndrepte copii către ciclism și sport în general.

Ciclismul e un sport extraordinar care âți dă satisfacții iar copiii îl îndrăgesc mult. I-aș îndemna pe părinții români din Italia să-și înscrie copiii la sport. Cine dorește, mă poate contacta, le pot da sfaturi, acolo unde e cazul. și ar mai fi de spus și că românii, în general ar trebui să își îndrepte atenția către ajutorarea sportivilor români din peninsulă. Sunt atât de multe evenimente culturale unde s-ar putea organiza campanii de susținere. E doar o idee, pentru cine dorește să susțină sportul.”

Sursa: gazetaromaneasca.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *