Sorescu, în polemică cu sindicatele din sănătate. Vezi motivul!

sorescu ghePreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a declarat că se pot lua în calcul majorări salariale pentru asistenții medicali care au promovat în grad, însă cu o singură condiție: să se facă restructurări de personal.

Șeful CJ s-a arătat dezamăgit de poziția sindicaliștilor de la Spitalul Județean care și-au dat acordul inițial pentru reorganizarea unității spitalicești prin restructurări de personal, însă, în fapt, spune Sorescu, sindicatele se pun ”pieziș” acestui proces.

like facebookPutem lua în calcul promovarea în grad a asistenților medicali, dar pe alte criterii decât la maxim cum au cerut dumnealor și cu condiția de încadrare în fondul de salariu. Managerul spitalului mi-a spus, și nu mi-a plăcut, că a avut în două sau trei rânduri discuții cu sindicatele despre restructurare și reorganizare. În discuțiile pe care le-am avut eu cu dumnealor de fiecare dată au fost de acord și au spus că susțin o restructurare, dar când s-a pus concret documentul pe masă nu mai mai fost de acord. Așa stând lucrurile, dacă dumnealor își țin pe jumătatea promisiunile, în egală măsură spun  că suntem de acord cu acordarea drepturilor salariale pe care le merită, dar cu condiția de încadrare în fondul de salarii, a restructurării. Dăm afară ce nu ne trebuie și ne încadrăm în fondul de salarii. Asta este soluția”, a spus Sorescu.

Președintele CJ a avut, luni, noi discuții cu sindicaliștii din sănătate pe tema drepturilor salariale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com