Comunicat de presa din partea presedintelui PNL Botosani, Liviu Cimpanu
PreÅedintele PNL BotoÅani considerÄ declaraÅ£iile d-lui Florin Å¢urcanu drept fabulaÅ£ii, o tentativÄ de a prelua puterea in PNL printr-un puci politic Åi nu prin mÄsuri statutare, democratice
AstÄzi la En Joy a avut loc o intilnire intre liberali, la care au participat o parte din primarii PNL, o parte din preÅedinÅ£ii de organizaÅ£ii, 4 consilieri judeÅ£eni Åi alÅ£i membri de partid. La intilnirea respectivÄ a ajuns Åi preÅedintele PNL BotoÅani, senatorul Liviu Cimpanu, deÅi nu fusese invitat. AceastÄ intilnire nu a fost, nici pe departe, o DelegaÅ£ie PermanentÄ, dupÄ cum declarÄ deputatul Florin Å¢urcanu. Conform Art. 47 din Statut, A?DelegaÅ£ia PermanentÄ TeritorialÄ este compusÄ din:
a) membrii Biroului Politic Teritorial;
b) preÅedintele, vicepreÅedinÅ£ii Åi secretarul coordonator ai organizaÅ£iei municipiului reÅedinÅ£Ä de judeÅ£;
c) preÅedinÅ£ii organizaÅ£iilor locale (comunale, orÄÅeneÅti Åi municipale) subordonate;
d) preÅedinÅ£ii organizaÅ£iilor de cartier aparÅ£inind localitÄÅ£ilor cu peste 50.000 de locuitori;
e) consilieri judeÅ£eni, respectiv de sector ai municipiului BucureÅti;
f) consilierii locali din municipii;
g) parlamentarii, preÅedinÅ£ii Åi vicepreÅedinÅ£ii Consiliilor JudeÅ£ene, primarii Åi viceprimarii, membri ai PNL;
h) preÅedintele Åi un vicepreÅedinte TNL la nivel teritorial;
i) preÅedinta Åi o vicepreÅedintÄ OFL la nivel teritorial;
j) preÅedintele Clubului StudenÅ£esc Liberal;
k) preÅedintele Ligii AleÅilor Locali;
l) preÅedinÅ£ii structurilor care se ocupÄ de probleme specifice infiinÅ£ate conform art. 34 din Statut.
Art. 48A prevede cÄA?DelegaÅ£ia PermanentÄ TeritorialÄ se intruneÅte o datÄ pe trimestru Åi ori de cite ori este nevoie, la convocarea preÅedintelui filialei teritoriale, fie pe baza hotÄririi Biroului Politic Teritorial, fie la cererea majoritÄÅ£ii simple a numÄrului membrilor sÄi.
Ceea ce s-a intimplat astÄzi, nu poate fi consideratÄ, nici pe departe, ca fiind o intrunire a DelegaÅ£iei Permanente Teritoriale. Cu atit mai mult cu cit, convocarea DelegaÅ£iei Permanente Teritoriale se face doar de cÄtre preÅedinte Åi cu cel puÅ£in 10 zile inainte de termenul stabilit pentru desfÄÅurarea lucrÄrilor acesteea. In aceste condiÅ£ii considerÄm cÄ cele declarate de d-l Florin Å¢urcanu sunt fabulaÅ£ii Åi o tentativÄ de a prelua puterea in PNL printr-un puci politic Åi nu prin mÄsuri statutare, democratice. Prin acest tip de comportament d-l Florin Å¢urcanu se situeazÄ (pentru a cita oarÄ?) in afara Statutului PNL Åi voi aduce la cunoÅtinÅ£a preÅedintelui PNL Crin Antonescu, a Biroului Pocitic Central, a Comitetului Executiv NaÅ£ional acest tip de comportament.