Un profesor botoșănean selectat în Liga Profesorilor Excepționali

cercul de electronica de la Palatul Copiilor -BotosaniUn profesor de la Palatul Copiilor din Botoșani a fost selecționat în Liga Profesorilor Excepționali. Este vorba de profesorul de matematică-fizică Grigore Luisian, cel care a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale cu elevii pe care îi pregătește.

El a predat timp de 18 ani matematică iar de 5 ani predă și fizică.

like facebookAm îmbrățișat aceeași profesie ca a părinților mei, care și-au dăruit întrega viață educației copiilor. Tata era pasionat de matematică, dar nu a putut continua studiile din cauza unei boli. Cu toate acestea a publicat diverse probleme și articole. Eu i-am continuat visul. Trebuie sa ai un suflet de copil ca să ințelegi și să educi. Fiind în permanență în mijlocul copiilor, am șansa să copilăresc toată viața. Comunic permanent cu elevii pentru a-i putea cunoaște. Trebuie să mă adaptez după elev şi nu invers. Am lucrat cu mulţi copii şi la toţi am descoperit o aptitudine. Rolul dascălului este de a motiva şi încuraja. Astfel, poţi face minuni cu orice copil. Am predat 18 ani Matematică aplicată în tehnică de calcul (Algoritmi matematici-programare) și din 2010 Fizică Aplicată- electronică, automatizări, robotică, împletind astfel pasiunile mele din copilărie- electronica și informatica.”, declară Grigore Luisian pe pagina Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, fundație care organizează competiția.

Profesorul botoșănean are nevoie de voturi din partea elevilor. Primii zece cei mai buni profesori vor fi premiați.

Îl puteți vota pe adresa www.fundatiadanvoiculescu.ro/2015/06/grigore-luisian/.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com