Jandarmi și polițiști la meciul dintre FC Botoșani și Viitorul

jandarmi la Stadionul municipalInspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat de echipele F.C. Botoșani și Viitorul Voluntari, în data de 29 mai, de la ora 18.30, pe Stadionul municipal Botoșani , în cooperare cu efective de poliție, pompieri, poliție locală și  reprezentanți ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.

like facebookJandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente .

De asemenea, spectatorii au obligația de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârșirea unor fapte cu violență îndreptate împotriva jucătorilor, oficialilor, spectatorilor sau forțelor de ordine.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *