Șeful Poliției Botoșani, despre individul care a molestat două fetițe: Sperăm că dacă răspunde penal să fie arestat preventiv

atop zmau bunducTânărul de 28 de ani, suspectat că a molestat două fetițe, va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, iar dacă se va constata că are discernământ va răspunde penal, a declarat, joi, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Mihai Bunduc. El a menționat că bărbatul a comis două infracțiuni.

”Într-un caz e vorba de corupție sexuală și celălalt de privare la încălcare vieții private, că doar a făcut o fotografie acelei fetițe. O chestiune ca asta traumatizează foarte mult copilul. Ne pare rău că avem printre noi și indivizi de tipul acesta. Sperăm că dacă răspunde penal să fie arestat preventiv”, a spus șeful Poliției Botoșani.

like facebookEl a spus în cadrul unei ședințe a Autorității Teritoriale de Ordine Publică că a solicitat Poliției municipale să regândească o nouă concepție de organizare a dispozitivului de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, tocmai pentru a asigura mai multă vizibilitate și prezență în stradă a echipelor de polițiști.

Legat de siguranță la nivel de municipiu și județ, vă informez că în ultimele trei luni trendul infracționalității este descendent. Statistic stăm bine, dar dacă populația percepe că are o teamă, o nesiguranță în a se deplasa pe stradă, atunci este o problemă și trebuie să regândim sistemul de ordine și siguranță publică”, a adăugat Bunduc.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *