Exclusiv! Un ofiţer de poliţie, acuzat de sprijinirea unui grup de contrabandişti, acuză că procurorii îl anchetează prea greu

mascat contrabanda tigari botosaniUn ofiţer al Poliţiei de Frontieră, ce este cercetat într-un dosar de contrabandă cu ţigări, a deschis o acţiune la Tribunalul Botoşani în care se plânge de durata anchetei instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism deschisă în toamna anului 2013.

like facebook Corneluş Aionesă, de 45 de ani, lucra ca ofiţer în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani şi a fost arestat în luna noiembrie a anului menţionat. După o lună a fost eliberat, însă a fost pus sub control judiciar, fapt care a dus suspendarea sa din funcţie.

Poliţistul se plânge că după un an şi jumătate dosarul nu a fost finalizat de anchetatori, iar în timpul interdicţiilor puse prin control judiciar nu a putut realiza venituri, el având de întreţinut o familie cu doi copii. Astfel, a deschis o acţiune cu obiectul contestaţie durată proces în care se plânge de durata instrumentării dosarului de către procurori.

Ofiţerul este acuzat de sprijinirea unui grup organizat şi abuz în serviciu în formă calificată după ce furniza informaţii despre patrulele colegilor săi unor contrabandişti de ţigări. Cu ajutorul său, contrabandiştii au introdus în ţară, în numai şase luni 185.000 de pachete de ţigări.

Jumătate din gruparea de contrabandişti destructurată de DIICOT pusă în libertate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com