Fără posibilitate de recapitalizare a societăţii Apa Grup

Autorităţile centrale au exclus orice posibilitate de sprijinire a societăţii comerciale Apa Grup in vederea ştergerii datoriilor şi eficientizării activităţii. Mai exact, s-a refuzat posibilitatea de recapitalizare a societăţii furnizoare de apă tocmai pentru că nu au nicio garanţie că ulterior, se va imbunătăţi situaţia financiară. In aceste condiţii, Apa Grup riscă să nu mai poată accesa niciun fel de fonduri europene, deşi in plan există realizarea unei surse de apă alternative din Prut dar şi modernizarea aducţiunii de apă de la Siret. "Domnul ministru al Finanţelor nu mi-a dat nicio speranţă in ceea ce priveşte recapitalizarea societăţii comerciale Apa Grup. In primul rand dată fiind austeritatea in cee ce priveste cheltuierea banului public dar şi lipsa garanţiilor in ceea ce priveşte imbunătăţirea situaţiei financiare a operatorului. Este evident că Apa Grup nu indeplineşte condiţiile de eligibilitate", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. In aceste condiţii, se doreşte găsirea unor soluţii pe plan local.