FOTO Botoșaniul, la înălțime. Primul robot umanoid din România, realizat de tineri botoșăneni

inventatori robot palatul copiilor 1Inventatorii de la Palatul Copiilor din Botoșani au fost răsplătiți cu un premiu important, după ce au realizat primul robot umanoid din România. În anii 2012-2013, proiectul „ROBOHAND” cunoscut și sub forma de „Măna Bionică”, a impresionat o țară intreagă și nu numai. Acel proiect a luat naștere în ‚laboratoarele științei” de la Palatul Copiilor Botoșani și a fost construit de Voiniciuc Constantin. Acesta avea să fie doar începutul. Chiar dacă între timp Constantin a devenit student bursier la Universitaea Europei de S-E Lumina- București, visul lui și al colegilor  de la Palatul Copiilor Botoșani, de a crea un robot Umanoid, a continuat. Astfel, s-a creat o echipă comună, având ca lideri pe Horbuli Mihnea de la Palatul Copiilor Botoșani și Voiniciuc Constantin de la Universitaea Europei de S-E Lumina. Ei s-au sincronizat permanent în etapele construcției și au avut parte de sprijin financiar, coordonare de  specialitate și laboratoare CEXLUM (Centru de Cercetare de Excelenta Lumina) foarte dotate din cadrul Universității, dar și cea de la Palatul Copiilor , deloc neglijabila (ambele instituții având în dotare imprimante 3d).

like facebookDupă sute de ore de muncă intensă a luat naștere „ADAM 1”(primul robot umanoid din Romania)  care a  participat la prima confruntare cu alte proiecte, la Concursul de Știință și Tehnică „Florin Vasilescu” Călărași.

Prezentarea proiectului a impresionat asistența și juriul format numai din profesori universitari care a rasplătit echipa cu indelungi aplauze. Astfel, s-a obținut Locul I, trofeu personalizat și premii în valoare de 1000 lei.

Mulți din participanți au dorit să facă fotografii cu „ADAM 1” și le-au postat pe rețelele de socializare. Proiectul este în continuă derulare, până când se va ajunge la stadiul propus.

Costul estimativ al acestui proiect pana în faza actuala este de 1500 euro. O estimare a costului total este de 3000 euro, ceea ce nu se compară cu costul altor roboți umanoizi. Echipa care a realizat robotul: Voiniciuc Constantin, Horbuli Mihnea, Ingrid Mărcoianu, Voiniciuc Vasile, Bejinariu Alexandru, Botez Șerban, Vișan Andrei, Coordonatori și consultanţi știinţifici: conf.Dr.Ing. Lucian Grigore, Dr. Lector Alexandru Cioacă. -Universitaea Europei de S-E Lumina și profesor Luisian Grigore– Palatul Copiilor Botoșani.

inventatori robot palatul copiilor41

inventatori robot palatul copiilor

inventatori robot palatul copiilor 3

inventatori robot palatul copiilor 2

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *