Căminul cultural din Ripiceni, reabilitat cu fonduri obținute prin GAL Valea Bașeului de Sus

antet Gal Baseul de SusPe parcursul anilor 2013 și 2014, Asociația GAL „Valea Bașeului de Sus” a lansat trei sesiuni de depunere proiecte pentru Măsura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale. In urma lansarii acestor sesiuni, opt unităția dministrativ- teritoriale din teritoriul GAL au depus cereri de finantare prin care s-a solicitat un sprijin public nerambursabil de 397.355 euro.

UAT Ripiceni, unul dintre membri publici ai GAL „Valea Bașeului de Sus”, reprezentată prin primarul Gabriel Talef, a solicitat finanțare pentru proiectul „Reabilitare clădire cămin cultural în comuna Ripiceni, județul Botoșani”. Investițiile nerambursabile atrase prin proiect sunt în valoare de 50.000 euro.

Așa cum este menționat și în titlul proiectului, scopul investiției este reabilitarea clădirii căminului cultural astfel încât acesta să devină un centru comunitar de organizare a activităților culturale, de transmitere și conservare a patrimoniului cultural, dar in acelasi timp și de informare. In urma realizarii investitiei, caminul cultural va deveni un spațiu modernizat conform standardelor europene.

Investiția propusa stimulează atât dezvoltarea economică, cât și dezvoltarea durabilă a localității, precum și promovarea identității culturale. Perioada de implementare a proiectului este estimată la 12 luni, până la sfârșitul anului 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *