Primăria Botoşani, obligată să suporte corecţia financiară de 3,5 milioane de euro

Ovidiu Portariuc - primar BotosaniPrimăria municipiului Botoşani a fost obligată să suporte corecţia financiară de 3,5 milioane de euro, dictată de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu.

Reprezentanţii AM POS Mediu au înaintat, marţi, o adresă Primăriei prin care anunţă că nu pot deconta suma de 16 milioane de lei (echivalentul a 3,5 milioane de lei) din proiectul european de modernizare a sistemului de termoficare, din cauza anchetelor derulate de Departamentul de Luptă Anti Fraudă, pe fondul suspiciunilor privind organizarea licitaţiilor.

like facebookÎntrucât din data de 1 aprilie 2014, DLAF a solicitat AM POS Mediu, în vederea unor verificări preliminare, contractele semnate, ca urmare POS mediu nu poate da curs rambursării acelei corecţii”, se arată în documentul AM POS Mediu.

Printre licitaţiile suspectate a fi derulate ilegal se află cele privind declararea firmei consultante, pentru care există deja o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi atribuirea lucrărilor la sursă.

Portariuc susţine că sancţiunea „va pune într-o situaţie destul de dificilă bugetul pe acest an, pe partea de dezvoltare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *