Lista cu profesorii care au solicitat gradații de merit în 2015

profesori cancelarieInspectoratul Şcolar Judeţean Botosani a publicat, luni, lista cu punctajele obținute de cadrele didactice la concursul pentru obținerea gradațiilor de merit. Pe listă figurează 341 de cadre didatice, profesori și directori, dar și personal auxiliar, însă vor beneficia de acest stimulent doar puțin peste 230 de persoane. Candidații nemulțumiți vor putea contesta punctajul între 19 și 20 mai, la secretariatul IȘJ.

like facebookDupă rezolvarea contestațiilor se afișează lista rezulatatelor finale, urmând ca Comisia paritară să stabilească repartizarea pe discipline, între  26-28 mai”, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ.

NR.CRT. NUMELE ȘI PRENUMELE FUNCȚIA DIDACTICĂ/ DIDACTICĂ AUXILIARĂ FUNCŢIA PENTRU CARE S-A DEPUS DOSAR UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT VECHIMEA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT PUNCTAJ OBȚINUT
1 ABRAHMFI ELENA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE ÎNDRUMARE ȘI CONTROL COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 14 77,70
2 ABUZILOAIE MIHAELA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM  PRELUNGIT NR. 6 BOTOȘANI 10 69,25
3 ACATINCĂI PETRICĂ-ROBERT DIDACTIC AUXILIAR INFORMATICIAN COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 4 81,10
4 ACHIHĂIȚEI MIHAELA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 26 72,20
5 ADOCHITEI ANDRIES ANDREEA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL DE ARTA STEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 4 72,00
6 ADOCHITEI ANDRIES VICTOR DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU  BOTOSANI 15 75,00
7 AFUSOAIE VASILE PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE IORGA DERSCA 16 65,10
8 AGAFIȚEI MIHAIELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PRĂJENI 14 81,40
9 AGAVRILOIE  LUCIAN VALERIAN PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 11 82,75
10 AGRĂPINEI CARMEN PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ COLEGIUL NAȚIONAL GRIGORE GHICA DOROHOI 17 41,85
11 AIONIȚOAEI CRISTINA MARIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 26 82,30
12 AMANCEI MIRELA PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL  SFÎNTUL STELIAN BOTOȘANI 14 66,20
13 AMIHAESEI MARIANA DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU LICEUL DE ARTA STEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 26 72,00
14 ANDREI ADA DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU COLEGIUL NATIONAL  A.T. LAURIAN  BOTOȘANI 18 76,00
15 ANDREI ELENA PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 34 82,25
16 ANDREI MIHAI PROFESOR DISCP. TEHNICE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.10 + COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN 40 82,50
17 ANDRIES VALERICA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 STAUCENI 22 38,25
18 ANDRIESCU ADINA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 11 89,25
19 ANDRONACHE DANIELA PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 28 71,80
20 ANDRUŞCĂ CIPRIAN PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE  PLASTICĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 10 69,00
21 ANICĂI MARINA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT VORONA 18 45,50
22 ANIȚEI ROXANA DANIELA PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI 15 55,00
23 ANTON DOINIȚA-MIHAELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DÎNGENI 25 87,00
24 ANTONESCU CATALINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 11 55,75
25 APOSTU ALEXANDRU RAMONA PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 7 53,75
26 ARCHIP ADA IRINA PROFESOR PROFESOR -LIMBA FRANCEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOȘANI 17 92,40
27 AROȘOAIE LIDIA PROFESOR CONSILIER ȘCOLAR LICEUL  DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 36 70,90
28 ARTIN CĂTĂLIN PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI 20 78,70
29 ASIMINICESEI CARMEN-ANA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 25 75,30
30 ASIMINICESEI ELENA ASISTENT SOCIAL ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL  SFÎNTUL STELIAN BOTOȘANI 15 54,50
31 ASIMINOAEI MARIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 38 95,50
32 AXINTE CĂTĂLINA-PETRONELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 1 VLĂDENI/ GRĂDINIȚA  BREHUIEȘTI 13 84,00
33 AZAMFIREI DANIELA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR SCOALA GIMNAZIALA NR.12 BOTOSANI 20 78,00
34 BABEI DANIELA PETRONELA PROFESOR CONSILIER ȘCOLAR COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 10 59,95
35 BADEA ALINA DANIELA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU BOTOȘANI 19 90,00
36 BALAN LĂCRĂMIOARA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 12 BOTOȘANI 26 94,90
37 BALTARU ADRIANA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI 36 78,50
38 BARZACK DANA ELENA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 17 67,10
39 BATIR DANIELA LILIANA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 11 80,00
40 BĂDRĂGAN MARCEL PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 22 74,35
41 BĂLĂUCĂ MARIA-CRISTINA PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 17 90,95
42 BĂLTEANU MONICA-DANIELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 19 90,75
43 BEJINARIU RALUCA ELENA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCTAV BĂNCILĂ CORNI 18 79,80
44 BEJINARU MĂDĂLINA ROXANA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 33 57,15
45 BERARU MARIA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA/ GRĂDINIȚA „MICII CERCETAȘI” BOTOȘANI 18 63,60
46 BISTRICEANU MONICA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR GRADINITA STEFAN CEL MARE SI SFANT DOROHOI 12 78,00
47 BÎRSAN ELENA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL  DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 19 47,30
48 BÎRSAN LAURA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ SF. NICOLAE/ GRĂDINIȚA NR. 25 BOTOȘANI 17 67,20
49 BLIDAR MIHAELA GEORGETA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 COPĂLĂU 17 94,00
50 BLINDA VIORICA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 29 47,80
51 BOLOHAN MIHAI DIDACTIC AUXILIAR INFORMATICIAN LICEUL REGINA MARIA DOROHOI 16 86,50
52 BORDIANU RODICA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 1 MILEANCA 36 90,15
53 BORHAN CRENGUTA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 21 93,50
54 BOTEZATU DANIEL PROFESOR PROFESOR – ISTORIE COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 21 80,75
55 BOTEZATU LOREDANA MARIANA PROFESOR PROFESOR – ȘTIINȚE SOCIO-UMANE COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 21 84,80
56 BRAȘOVEANU ELENA-LILIANA PROFESOR EDUCATORI LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI 8 78,45
57 BREȘUG FLORICA PROFESOR PROFESOR – ISTORIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUNCA 17 37,90
58 BUCĂTARU MARIUS-DANIEL PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 24 97,20
59 BUDEANU MORUZ CRISTINA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR SCOALA GIMNAZIALA NR.2 BOTOSANI 7 63,00
60 BUDURUȚĂ MARGARETA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 27 88,75
61 BULDUM LILIANA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 11/ GRĂDINIȚA NR. 14 BOTOȘANI 31 74,30
62 BURDUJA DINU-IULIAN PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 22 66,00
63 BURLACU DANIELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR.2 BOTOSANI 15 80,65
64 BURSUC CARMEN STEFANIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ION BOJOI FLĂMÎNZI 27 89,50
65 BURSUC MIHAELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BALCESCU FLAMANZI 24 88,20
66 BUTNARIU CARMEN PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 25 60,90
67 BUTNARIU RODICA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROMA 30 51,50
68 BUZDUGA NECULAI PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 42 86,00
69 CANTEMIR ISBELLA PROFESOR DOCUMENTARIST CASA CORPULUI DIDACTIC BOTOȘANI 20 98,50
70 CARCEA LOREDANA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR.7 BOTOSANI 15 84,60
71 CARDAȘ CERASELA-DANIELA PROFESOR PROFESOR – INFORMATICĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 17 66,50
72 CASLARIU CAMELIA PROFESOR C.P.A.E.S.E LICEUL DIMITRIE NEGREANU BOTOȘANI 25 98,25
73 CAZACU ANGELICA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 27 89,40
74 CEISTOF-ANCUȚA OTILIA PROFESOR EDUCATORI LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA/ GRĂDINIȚA  NR. 10 BOTOȘANI 13 48,50
75 CHELARIU MARICICA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR COLEGIUL NATIONAL  A.T. LAURIAN  BOTOȘANI 16 84,80
76 CHELARIU MARINELA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 24 91,90
77 CHICOȘ ELENA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 16 95,00
78 CHINAN  CARMEN  MARIANA PROFESOR EDUCATORI LICEUL DEMOSTENE BOTEZ TRUȘEȘTI 35 49,80
79 CHIRIAC CRISTINA-LILIANA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE LICEUL  DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 18 86,90
80 CHIRIAC GHEORGHE CRISTIAN PROFESOR PROFESOR – ISTORIE LICEUL  DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 15 55,70
81 CHISCA EUGENIA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU  BOTOSANI 17 75,50
82 CHITIC MIHAELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 ALBESTI 18 56,45
83 CHIȚAC DAN PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 29 86,20
84 CHIȚAN ELENA-CRISTINA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” DOROHOI 23 88,75
85 CHIȚU MARIANA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 19 91,50
86 CHIȚU MARIANA-LILEA PROFESOR EDUCATORI SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SF.IACOB DOROHOI/ GRĂDINIȚA NR. 4 DOROHOI 35 89,00
87 CIOBANASU IOAN PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 28 93,10
88 CIOBANU  CARMEN ARTIMIZA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 30 90,20
89 CIOBANU DOINA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 29 90,00
90 CIOBANU IRINA DANIELA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA 25 74,45
91 CIOBANU LOREDANA PROFESOR PROFESOR – ISTORIE COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 12 83,50
92 CIOBÎCĂ CEZAR FLORIN PROFESOR PROFESOR -LIMBA GERMANĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 23 76,20
93 CIUBOTARU ANISOARA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL DEMOSTENE BOTEZ TRUȘEȘTI 13 58,20
94 CÎNIPARIU SILVIA ÎNVĂȚĂTOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 35 91,40
95 CÎNTEC ELENA PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 15 77,15
96 CLICINSCHI CAMELIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IOAN CERNAT HAVÎRNA 29 86,20
97 CLIM SILVIA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL REGINA MARIA DOROHOI 24 78,00
98 COCA DORICA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 20 85,00
99 COHAL DANIELA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 18 82,20
100 COJOCARIU ADRIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI 27 95,20
101 COJOCARIU DANIEL CONSTANTIN PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 19 84,50
102 COJOCARIU GINA EMANUELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 19 61,50
103 COJOCARIU IONELA-SIMONA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 17 89,50
104 COJOCARU IULIA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 14 91,00
105 COPILEȚ DECEBAL PROFESOR PROFESOR – ȘTIINȚE SOCIO-UMANE LICEUL TEORETIC DR.M.CIUCĂ SĂVENI 35 53,25
106 CORDUNEANU CONSTANTIN PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL DIMITRIE NEGREANU BOTOȘANI 28 95,50
107 CORLĂTIANU DOINA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DIMITRIE ROMANESCU/ GRĂDINIȚA „ALBĂ CA ZĂPADA” DOROHOI 26 85,00
108 CORNEANU AMELIA CRISTINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 19 96,00
109 COROMA NICULINA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 24 50,50
110 COSTÂN ANGELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR.12/ GRĂDINIȚA NR. 15 BOTOȘANI 32 93,00
111 COSTEA LIVIA PROFESOR DISCP. TEHNICE ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA BOTOȘANI 25 80,90
112 COTOI GEANINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 13 75,30
113 COVAȘĂ DUMITRU-ALIN PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 16 49,60
114 COZMA DOINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 27 97,30
115 CRĂCIUN MIHAI MARIUS PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 ALBEȘTI 12 75,00
116 CREȚU CRISTIAN DUMITRU DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 17 79,60
117 CRICLEVIȚ DORINA VIOLETA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOSANI 35 76,00
118 CRICLEVIȚ MONICA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 19 92,50
119 CRÎȘMARIU DAN DRAGOȘ PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 24 66,00
120 CUIBAR LILIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 25 90,70
121 DAMIAN ANAMARIA PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 19 81,00
122 DANILA FILARETA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR SCOALA PROFESIONALA SF.APOSTOL ANDREI  SMARDAN 7 78,00
123 DĂNĂILĂ LAURA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE  PLASTICĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 13 81,00
124 DIACONESCU MIRELA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 27 83,20
125 DIŢU MIHAELA INSTRUCTOR DE EDUCAŢIE EXTRAŞCOLARĂ ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL ION PILLAT DOROHOI 24 54,50
126 DÎNGEANU CAMELIA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 25 88,00
127 DOHOTARIU DUMITRU VIOREL PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ALEXANDRU VLAHUȚĂ  ȘENDRICENI 21 93,00
128 DONISĂ GABRIELA PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 25 79,00
129 DOROFTEIU CARMEN IULIANA PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 15 75,00
130 DREȚCANU MIHAI PROFESOR-ANTRENOR PROFESOR CSS/LPS CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR BOTOȘANI 22 83,00
131 DROBOTĂ GEORGETA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DÎNGENI 37 88,15
132 DUDUMAN MIHAELA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 34 93,30
133 DUMBRĂVANU ALINA NICOLETA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 9 70,80
134 DUMITRIU ELENA INVĂȚĂTORI ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 36 92,60
135 DURBACA NICOLETA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC PETRU RAREȘ BOTOȘANI 27 91,70
136 FERESTRAUARIU NICOLETA DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.6 BOTOSANI 24 69,00
137 FILIP EUGENIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR. 11 BOTOSANI 28 94,50
138 FILIPESCU ELENA PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL  SFÎNTUL STELIAN BOTOȘANI 34 87,70
139 FLOREA VASILE-LUCIAN PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 11 84,70
140 FORȚU DELLIA-RAISSA PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 24 52,00
141 GAFIȚANU CĂS. ROTARIU CORINA-DANIELA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL REGINA MARIA DOROHOI 10 86,70
142 GAFTINIUC CAMELIA GEANINA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 15 62,10
143 GALON LUMINIȚA-ANGELICA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI 22 75,40
144 GAVRIL FLORENTINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 32 93,50
145 GĂLĂȚANU FELICIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 30 95,00
146 GHENSTHALER OPRESCU MONA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOȘANI 20 70,00
147 GHERASĂ ȘTEFAN-IONUȚ DIDACTIC AUXILIAR INFORMATICIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 8 84,00
148 GHERASIM DANIELA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 14 70,60
149 GIOCAȘ CARMEN-AFRODITA PROFESOR PROFESOR – INFORMATICĂ COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 18 67,85
150 GIOSU CONSTANTIN PROFESOR PROFESOR -LIMBA FRANCEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 17 94,00
151 GOSU VIORICA BIBLIOTECAR BIBLIOTECAR LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BALCESCU FLAMANZI 29 84,90
152 GRADINARU VIOLETA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL TEHNOLOGIC ALEXANDRU VLAHUȚĂ  ȘENDRICENI 13 86,00
153 GRĂDINARU-VRANCIU CRISTINA PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ LICEUL DEMOSTENE BOTEZ TRUȘEȘTI 17 63,60
154 GRIGORAȘ FLORENTINA-MANUELA PROFESOR EDUCATORI SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SF.IACOB DOROHOI/ GRĂDINIȚA NR. 6 DOROHOI 18 90,00
155 HALAICU  CARMEN DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.19 BOTOSANI 6 78,00
156 HANCU LENUTA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL TEHNOLOGIC ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT VORONA 20 56,90
157 HEMEN CARMEN MARIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI 18 89,25
158 HERȚANU NICOLETA-FĂNICA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 13 75,60
159 HETRIUC CONTANIN PROFESOR PROFESOR – ISTORIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 34 70,00
160 HÎRTIE AURORA-IOANA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘOTRON” BOTOȘANI 17 71,50
161 HOANCIA LILIANA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA/ GRĂDINIȚA „MICII CERCETAȘI” BOTOȘANI 14 78,80
162 HODAN CĂTĂLINA PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL  SFÎNTUL STELIAN BOTOȘANI 21 85,75
163 HONCIERU IRINA MARIA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 12 73,60
164 HORODINCU ANIȘOARA PROFESOR PROFESOR – ISTORIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BĂLUȘENI 13 34,50
165 HRIMIUC GALIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 15 92,20
166 HRIMIUC ROMANA-MARIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 14 76,90
167 HRITCU ANAMARIA  SILVIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 17 BOTOSANI 16 82,50
168 HRIȚUC CAMELIA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR.12/ GRĂDINIȚA NR. 15 BOTOȘANI 26 88,00
169 HROMEI NECULAI PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 AVRĂMENI 29 62,36
170 HUNCĂ IOAN PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 35 91,50
171 HUȚANU GABRIELA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 20 57,90
172 HUȚANU IOAN PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 38 92,10
173 IACOB ADRIANA DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOSANI 14 75,00
174 IACOB DAN ILIE PROFESOR-ANTRENOR PROFESOR CSS/LPS LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 23 80,25
175 IACOBITA PETRU DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU CLUBUL SPORTIV SCOLAR BOTOSANI 24 85,50
176 IFTIME PETRONELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOȘANI 18 81,50
177 ILIE ANGELA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 17 79,50
178 IONESCU LAURA-MIHAELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 24 86,70
179 IONICEANU MONICA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE LICEUL TEORETIC GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 21 65,75
180 IONIȚĂ IRINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 17 75,70
181 IORDACHE CRISTINA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI 15 79,60
182 IURESCU LILIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 26 94,00
183 IUREȚ ANCUȚA-EVELINA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL TEHNOLOGIC PETRU RAREȘ BOTOȘANI 29 78,75
184 IURIEȚ LUMINIȚA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA 25 93,20
185 IVANESCU VERONICA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 DOROHOI 32 66,80
186 JULINSCHI ALINA PROFESOR EDUCATORI SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SF.IACOB DOROHOI/ GRĂDINIȚA NR. 6 DOROHOI 15 87,00
187 LAZĂR IULIANA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 24 85,00
188 LEANCĂ ELENA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” DOROHOI 35 90,70
189 LOGHIN ANA-MARIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 17 76,90
190 LOGHIN CLAUDIU MARIUS DIDACTIC AUXILIAR INFORMATICIAN LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 16 88,00
191 LOZNEANU STELIAN PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 17 84,20
192 LUCA MEDA PROFESOR CONSILIER ȘCOLAR LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 29 79,50
193 LUCA OTILIA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 17 86,60
194 LUNGU ALIN CRISTIAN PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 21 80,95
195 LUNGU DORICA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DIMITRIE ROMANESCU/ GRĂDINIȚA „ALBĂ CA ZĂPADA” DOROHOI 36 89,00
196 LUPAȘCU MARIA ADINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 7 71,40
197 LUPU ELENA LĂCRĂMIOARA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DIMITRIE ROMANESCU/ GRĂDINIȚA „ALBĂ CA ZĂPADA” DOROHOI 6 80,00
198 MACOVEI ADA ALEXANDRINA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 11 84,20
199 MAHU MARIANA SILVIA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 24 41,75
200 MALAIMARE MIHAELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COPĂLAU 19 78,50
201 MANOLACHE  CIPRIAN PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 18 94,00
202 MANTALUTA CRISTINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR.1 DANGENI 9 82,20
203 MARCIUC AURELIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 37 83,80
204 MARDAR FLORITA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ / GRĂDINIȚA NR. 5 DARABANI 30 87,35
205 MARDARE IOAN PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC PETRU RAREȘ BOTOȘANI 29 79,90
206 MARICA LIGIA PROFESOR PROFESOR -LIMBA FRANCEZĂ LICEUL TEHNOLOGIC ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT VORONA 24 48,75
207 MATEI PRORFIRA OTILIA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 17 59,45
208 MĂNIGA VASILE PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 24 97,00
209 MĂNTĂLUȚĂ MARIANA DORINA PROFESOR PROFESOR -LIMBA FRANCEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 28 71,40
210 MELNICIUC CĂTĂLINA- GABRIELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 17 60,05
211 MIGHIU RODICA PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE ÎNDRUMARE ȘI CONTROL INSPECTORATUL ȘCOLAR BOTOȘANI 29 99,00
212 MIHAI LIDIA-MIHAELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 24 91,20
213 MIHAI MIHAELA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE ȘCOALA GIMNZIALĂ DIMITIRIE POMPEIU BROSCĂUȚI + ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 CORLĂTENI 17 81,40
214 MIHALCIUC ROBERTA – CARLA INVĂȚĂTORI ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IOAN CERNAT HAVÎRNA 16 86,20
215 MIHĂILESCU DASCĂLU OCTAVIAN PROFESOR PERSONAL DIDACTIC DE CONDUCERE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 PRĂJENI 38 70,50
216 MIHOC ELISABETA MIHAELA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA LICEUL REGINA MARIA DOROHOI 23 87,20
217 MIRON NELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA/ GRĂDINIȚA „LICURICI” BOTOȘANI 37 83,00
218 MORARIU LUMINIȚA PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 20 84,40
219 MORARIU VIOLETA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 25 75,30
220 MUHA CONSTANTIN PROFESOR PROFESOR – RELIGIE SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SF.IACOB DOROHOI 20 95,00
221 MURARIU DANIELA GABRIELA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL DE ARTA STEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 25 95,00
222 MURARIU VIOLETA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI 35 72,25
223 NACU PAULA IULIANA PROFESOR PROFESOR – INFORMATICĂ COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 25 79,00
224 NASTASIU MIHAELA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘOTRON” BOTOȘANI 16 80,00
225 NEAGU CONSTANTIN PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU BOTOȘANI 25 77,00
226 NEAUNĂ VIORICA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” DOROHOI 25 91,00
227 NECHIFOR IULIAN CĂTĂLIN PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 HILIȘEU – HORIA 14 58,70
228 NECHIFOR IULIAN CĂTĂLIN PROFESOR PROFESOR – ISTORIE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 13 71,20
229 NECSANU FLORICA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR CASA CORPULUI DIDACTIC BOTOȘANI 14 90,00
230 NEGRII CAMELIA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 16 85,00
231 NEGRU CLAUDIU PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 14 91,80
232 NERI MARIOARA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 29 92,60
233 NICORICI SONIA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE COLEGIUL NAȚIONAL GRIGORE GHICA DOROHOI 14 85,20
234 NISTORICA ALMA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL TEORETIC GRIGORE ANTIPA BOTOSANI 24 60,00
235 NISTORICĂ SORIN PAUL PROFESOR PROFESOR – ISTORIE COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 18 70,00
236 NOUR DANIELA PROFESOR PALATUL COPIILOR BOTOSANI PALATUL COPIILOR BOTOȘANI 17 95,50
237 OBEROFER- MANOLIU TIBERIU PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 20 85,00
238 OBOROCEANU CONSTANTIN PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCTAV BĂNCILĂ CORNI 29 95,50
239 OBOROCIANU EUGENIA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA/ GRĂDINIȚA „MICII CERCETAȘI” BOTOȘANI 34 77,25
240 OBREJA MAGDA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 25 86,00
241 OJOG CAMELIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 27 94,50
242 OLENIUC MARGHITA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR PALATUL COPIILOR BOTOȘANI 37 65,40
243 OLENIUC RELU PROFESOR-ANTRENOR PROFESOR CSS/LPS CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR BOTOȘANI 35 79,25
244 ONICIUC ELENA IRINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 STĂUCENI 18 91,70
245 ONICIUC GEORGETA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 28 85,95
246 ONICIUC GHEORGHE PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 28 90,00
247 ORZAN DRAGOŞ ELENA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 34 52,00
248 OSTAFIE TATIANA ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR LICEUL TEHNOLOGIC AL.VLAHUTA ȘENDRICENI 4 80,40
249 PASCARIUC CORNELIA PROFESOR EDUCATORI LICEUL  TEHNOLOGIC  BUCECEA 36 84,50
250 PETREA NICULINA BIBLIOTECAR BIBLIOTECAR COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 17 83,50
251 PINTEALĂ MIHAI PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT VORONA 9 34,40
252 PINZARU MIHAELA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCTAV BĂNCILĂ CORNI 19 91,60
253 PÎRVESCU – GRIGORE PETRUȚ PROFESOR PROFESOR – ISTORIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 33 72,75
254 POPA LOREDANA EUGENIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 13 88,70
255 POPESCU MARILENA PROFESOR PROFESOR – ȘTIINȚE SOCIO-UMANE COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 26 90,20
256 POPOVICI DINU PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 LUNCA 38 75,00
257 POPOVICI GABRIELA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 14 94,50
258 PRICOPI LILIANA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IOAN CERNAT HAVÎRNA 17 90,00
259 PRISACARIU EUSEBIU FLORENTIN ADMINISTRATOR FINANCIAR/ DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR FINANCIAR COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 9 91,00
260 PRISACARU ANA-MARIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ARISTOTEL CRÎȘMARU DRĂGUȘENI 16 63,50
261 PRISĂCARIU MARINELA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEON DĂNĂILĂ DARABANI 14 64,70
262 PUȘCAȘU CAMELIA ÎNVĂȚĂTOR ÎNVĂȚĂTORI LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 36 92,70
263 PUȘCAȘU RODICA PROFESOR EDUCATORI LICEUL DEMOSTENE BOTEZ TRUȘEȘTI 36 51,35
264 RĂȚOI CRISTINA-IONELA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 18 89,25
265 REPCIUC SILVIA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE LICEUL REGINA MARIA DOROHOI 34 87,70
266 RIPTEA SORIN PROFESOR INVATAMANT PRIMAR C.P.A.E.S.E SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 17 BOTOSANI 37 98,25
267 RÎZNIC MARIUS PROFESOR PROFESOR – ISTORIE SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX SF. GHEORGHE BOTOȘANI 13 72,50
268 ROATĂ CRISTINA-IRINEL PROFESOR PROFESOR – CHIMIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 17 78,35
269 ROMAN DOINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI 16 93,00
270 ROMANESCU ADRIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET DOROHOI 29 90,70
271 ROŞU IOANA CRISTUNA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 12 60,50
272 ROTARU CATALINA MARCELA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 MANOLEASA 22 54,50
273 RUSU ALINA CRISTINA PROFESOR PROFESOR -LIMBA FRANCEZĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI 9 72,60
274 RUSU FLORIN DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR SCOALA GIMNAZIALA IOAN MURARIU CRISTINESTI 11 67,50
275 RUSU GABRIELA LIVIA PROFESOR/ DIRECTOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 22 BOTOȘANI 30 95,00
276 RUSU MIHAI PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT LICEUL  DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 25 54,60
277 SANDU VIOLETA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NECULAI LEON BĂICENI 15 67,80
278 SAVESCU TAMAEA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 17 89,20
279 SĂNDULEANU MIRELA OFELIA PROFESOR PROFESOR – LIMBA ENGLEZĂ LICEUL TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOȘANI 21 93,80
280 SCRIPCARIU PETRONIA PROFESOR PROFESOR -LIMBA RROMANI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI 11 90,50
281 SECRIERIU LOREDANA ELENA PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL  SFÎNTUL STELIAN BOTOȘANI 21 85,75
282 SECRIERU ELENA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 38 97,20
283 SIMINICEANU ELENA PROFESOR PROFESOR – ISTORIE LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 25 42,50
284 SÎRBU-IACOB CORNELIU PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 16 50,35
285 SOCIANU CARMEN ELENA PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11 BOTOȘANI 14 71,10
286 SOPROVICI MIRELA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE  PLASTICĂ COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 8 76,50
287 SORCAN ANA MARIA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 14 50,45
288 SOROHAN  MANUELA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI 24 90,70
289 SPĂTARU LILIANA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 ALBEȘTI 37 55,90
290 SPOSUB MARIUS DUDU PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE LICEUL TEHNOLOGIC PETRU RAREȘ BOTOȘANI 14 45,50
291 STANCIU GHEORGHE PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE  PLASTICĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 40 75,50
292 STEFAN SIMONA-LUMINITA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA DIMITRIE ROMANESCU” DOROHOI 14 73,40
293 STÎNGAGIU CAMELIA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE BĂLCESCU FLĂMÎNZI 5 78,10
294 STOICA IULIAN PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA LICEUL TEHNOLOGIC PETRU RAREȘ BOTOȘANI 25 51,80
295 STRUJAN IOAN PROFESOR PROFESOR – EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI 34 95,50
296 SUHAN NICOLETA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SCOALA GIMNAZIALA NR.10 BOTOSANI 18 82,75
297 SULIUC GHEORGHE PROFESOR PALATUL COPIILOR BOTOSANI PALATUL COPIILOR BOTOȘANI 40 96,00
298 SURDU CRISTINA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7 BOTOȘANI 28 94,00
299 SURDU DENIS MANUELA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ELENA RAREȘ BOTOȘANI 24 93,90
300 SURDU MARIANA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 21 85,40
301 ȘARAMET LĂCRĂMIOARA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SFÂNTA MARIA/ GRĂDINIȚA ”VOINICELUL” BOTOȘANI 38 89,70
302 ȘCHIOPU MĂRIOARA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BOTOȘANI 36 98,00
303 ŞOBACHI ALINA CĂTĂLINA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 10 70,80
304 ŞOBACHI CĂTĂLIN ALEXANDRU PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 11 78,15
305 ŞOBACHI GIGEL PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ LICEUL DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN BOTOȘANI 35 75,50
306 ȘTEFANCU MIHAI DIDACTIC AUXILIAR INFORMATICIAN COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 13 84,00
307 ȘTEFĂNUCĂ CLAUDIU-ALIN PROFESOR PROFESOR – INFORMATICĂ LICEUL DIMITRIE CANTEMIR DARABANI 10 60,35
308 ȘTIULER FLORIN LEONARD PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 27 46,00
309 TANASĂ GABRIELA-IULIANA DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE BOTOȘANI 24 88,10
310 TEODORESCU VIORICA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ TEOFIL VIORICA HĂNEȘTI 21 78,30
311 TIFREA CORINA PROFESOR PROFESOR – LIMBA SI LITERATURA ROMANA SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX SF. GHEORGHE BOTOȘANI 19 95,00
312 TOMA CARMEN-CRISTINA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI 17 87,05
313 TOMA VIOREL PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI BOTOȘANI 11 56,10
314 TOMNIUC DANIELA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 IEZER, HILIȘEU-HORIA 24 90,10
315 TURCEAC LILIANA VIORICA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 1/ GRĂDINIȚA NR. 8 DOROHOI 18 89,50
316 ȚILICĂ FLORENTINA CAMELIA PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ PROFESOR INSTRUIRE PRACTICĂ COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 20 85,40
317 UNGUREANU ANGELICA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA LICEUL ALEXANDRU CEL BUN BOTOȘANI 18 86,55
318 UNGUREANU FLORIN STELICA DIDACTIC AUXILIAR ADMINISTRATOR  PATRIMONIU PALATUL COPIILOR BOTOȘANI 28 75,00
319 UNGUREANU ILIE CRISTIAN PROFESOR-ANTRENOR PROFESOR CSS/LPS LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 13 79,25
320 UNGUREANU MARIANA PROFESOR PROFESORI – EDUCAŢIE MUZICALĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCTAV BĂNCILĂ CORNI 24 43,25
321 UNGUREANU VIORICA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ȘOTRON” BOTOȘANI 34 89,50
322 URÎTU TANIUȘA PROFESOR EDUCATORI GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 19 BOTOȘANI 19 89,50
323 URSEA-BACIU CAMELIA-STELA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 1/ GRĂDINIȚA NR. 8 DOROHOI 32 91,00
324 URSULICĂ TEODORA ESTERA PROFESOR PROFESOR – GEOGRAFIE COLEGIUL NATIONAL A. T. LAURIAN BOTOȘANI 11 81,15
325 VALINCIUC CORINA PROFESOR DISCP. TEHNICE COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 24 96,25
326 VASILACHE MIHAELA PROFESOR PROFESOR – CHIMIE COLEGIUL NAȚIONAL  MIHAI EMINESCU  BOTOȘANI 20 77,30
327 VASILICĂ DOINA CAMELIA PROFESOR PROFESOR – FIZICĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI 34 80,00
328 VICOVAN HANTESCU LILIANA PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA COLEGIUL ECONOMIC OCTAV ONICESCU BOTOȘANI 18 61,50
329 VICOVEANU CECILIA PROFESOR PALATUL COPIILOR BOTOSANI PALATUL COPIILOR BOTOȘANI 14 95,00
330 VIERU (ȘOVAN) MONALISA PROFESOR PROFESOR – ISTORIE ȘCOALA GIMNZIALĂ NR. 1 ALBEȘTI 9 36,00
331 VIERU ANCA-SIMONA PROFESOR PROFESOR – BIOLOGIE LICEUL DEMOSTENE BOTEZ TRUȘEȘTI 12 64,40
332 VIERU NICOLETA DELIA PROFESOR DISCP. TEHNICE LICEUL TEHNOLOGIC ELIE RADU BOTOȘANI 15 67,40
333 VLAD MONICA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR.13/ GRĂDINIȚA NR. 5 BOTOȘANI 8 66,00
334 VLAESCU VALERIAN PROFESOR PROFESOR – MATEMATICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHAIL KOGĂLNICEANU DOROHOI 34 93,50
335 VOICU OANA ANCA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.17 BOTOȘANI 20 87,50
336 VOLARI CONSTANTIN DIDACTIC AUXILIAR SECRETAR ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VORNICENI 19 64,80
337 VOLENTIRU CECILIA PROFESOR EDUCATORI ȘCOALA  GIMNAZIALĂ NR. 11/ GRĂDINIȚA NR. 14 BOTOȘANI 35 71,50
338 VOLOȘINCU SILVIA PROFESOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 33 95,00
339 VORONEANU ZORICA ÎNVĂȚĂTOR ÎNVĂȚĂTORI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE ANTIPA BOTOȘANI 36 88,40
340 ZACHIU IONUȚ PROFESOR-ANTRENOR PROFESOR CSS/LPS LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI 12 79,25
341 ZAHARIA GAROFIȚA PROFESOR PROFESOR – RELIGIE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI 14 94,50

 

 

 

One thought on “Lista cu profesorii care au solicitat gradații de merit în 2015

  1. Gradatii de merit pentru vanatori de bani care iau diplome de la colegi si isi scriu numele alaturi de al acestora!? Rusine ca nu se verifica la ISJ autenticitatea diplomelor, ca in scoli directorii fac numai magarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *