O fetiță de doi ani, târâtă zeci de metri de o căruță

politie - ambulantaO fetiţă de doi ani și patru luni, din comuna Hilişeu Horia, a suferit traumatisme severe la cap, vineri, după ce, a fost târâtă după o căruţă câţiva zeci de metri. Fata a suferit traumatisme serioase iar medicii de la Dorohoi au transferat-o la Botoşani după ce au constatat că în urma accidentării în ţesuturile feţei au pătruns corpuri străine.

„Copila avea faţa distrusă, multiple echimoze, un traumatism cranio-facial acut deschis. S-a decis transferarea ei la Botoşani”, a declarat un medic dorohoian. Potrivit anchetei deschise de poliţişti s-a constatat că accidentul a avut loc în faţa locuinţei lui Ştefan D. de 44 de ani din satul Hilişeu Cloşca, care a legat caii de la căruţă de un gard.

like facebookCopila a încercat să se urce în atejal prin partea din spate şi exact în acea clipă caii s-au speriat şi au luat-o la fugă. Copila a fost izbită de şosea şi târâtă dup căruţă. Accidentul a avut loc pe DC 78. Poliţiştii au înregsitrat întâmplarea ca şi accident rutier şi au deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Opinia de Dorohoi

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *