Discuții despre problemele tinerilor botoșăneni, la Colegiul Laurian

conferinta tineri 0Sâmbătă, 9 mai, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian” Botoșani a avut loc Conferința Motivațională „Tânăr pentru Viitor” organizată de Consiliul Județean al Elevilor in parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Botoșani.

like facebookEvenimentul a avut ca scop oferirea de noi perspective tinerilor botoșăneni în ceea ce privește viața și educația lor, dar și înființarea unei burse care va urma să fie acordată unui elev cu performanțe școlare ce riscă abandonul școlar din cauza unor probleme financiare.

conferinta tineri 1La acțiunea elevilor a participat și fostul deputat Cătălin Buhăianu.

Invitații, reprezentanți de la Protecția Copilului, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, au împărtășit celor 100 de tineri prezenți experiențele, reușitele și eșecurile lor, dar și sfaturi structurate în discursuri motivaționale. Deși  provin din sfere profesionale diferite, vorbitorii s-au axat pe abandonul școlar și pe educația tinerei generații.

În urma vânzării de prăjituri și a obiectelor scoase la licitație, dar și din donații, s-au strâns bani pentru a finanța bursa școlară a unui elev botoșănean cu situație materială precară. În acest scop, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani va mai organiza si alte evenimente.

Acest eveniment a fost unul de succes, reușind să adune oameni din mai multe domenii, dar și din mai multe judete, zeci de elevi de gimanziu și liceu, pasionati de dezvoltare personala si mentorship.

Consiliul Județean al Elevilor Botoșani multumește Direcției Județene de Sport și Tineret Botoșani pentru susținere și finanțare,  vorbitorilor, tinerilor și profesorilor prezenți și ține să precizeze că structura Consiliul Elevilor va sprijini mereu dezvoltarea elevilor și va lupta pentru nevoile și drepturile acestora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *