Noi neînțelegeri în Consiliul Local. Ședința ordinară a fost suspendată. Vezi motivul!

eugen turcanu consiliul local botosaniGrupul de consilieri a PNL a cerut, vineri, amânarea ședinței de Consiliul Local, după ce la ședința programată vineri au lipsit opt consilieri și primarul Ovidiu Portariuc.

Propunerea a venit din partea președintelui de ședință, Eugen Țurcanu.

like facebook”Domnul primar a părăsit orașul spunând că vineri este plecat din oraș. Dumnealui este inițiatorul unor proiecte de hotărâre. Domnul viceprimar Marius Buliga, la fel este inițiator a mai multor proiecte de hotărâre și lipsește astăzi. Ținând cont că lipsesc vreo opt colegi, grupul consilierilor PNL consideră să convocăm ședința luni”, a spus Eugen Țurcanu.

Nemulțumit a fost și consilierul local Stelian Pleșca, care a spus că nu este normal ca la o ședință ordinară să lipsească atât de mulți consilieri.

Nu cred că o să ajungem ca și CL de la Rădăuți-Bucovina să ne autodesființăm.  Am ajuns la o ședință ordinară cu o prezență de 14 persoane. Inițiatorii proiectului trebuiau să fie în sală. Conducerea primăriei a fost prezentă toată săptămâna și am ajuns să venim la ședință vineri după amiază”, a spus Pleșca.

În ciuda insistențelor făcute de consilierul Gheorghe Ursuleanu, dar și de viceprimarul Cosmin Andrei de a se ține ședința și de a fi discutate mai puține proiecte de hotărâre, grupul de consilieri PNL au decis să se retragă din ședință, astfel încât aceasta nu a fost statutară.

Ședința ordinară a fost programată pe 30 aprilie, însă atunci a fost amânată din cauza grevei angajaților din Primăria Botoșani.

Pe ordinea de zi a ședinței erau peste 40 de proiecte de hotârâre. Grupul PNL a solicitat ca ședința să fie reprogramată în perioada 15-20 mai.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *