Gata cu autostopul! Pirateria auto, interzisă, din nou, prin lege

piraterie auto- masini la ocazieVeste bună pentru transportatorii de persoane. Parlamentul a interzis, în această săptămână, pirateria auto. Parlamentarii au votat modificarea Legii nr.33/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, introducând un articol care nu permite transportul auto de persoane și de marfă decât transportatorilor autorizați.

like facebook„Este interzis transportul public, contra cost, de persoane, cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă”, se arată în actul normativ care urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.

O astfel de prevedere legală a fost în vigoare până acum patru ani, însă a fost eliminată dintr-o eroare. Transportatorii autorizați au cerut insistent reintroducerea unei măsuri împotriva pirateriei auto pe motiv că transportatorii ilegali fac concurență neloială și, în același timp, asigură servicii pline de risc.

Firmele de transport din Botoșani speră ca imediat după intrarea în vigoare a legii autoritățile să intensifice controalele și să ia măsuri asupra celor care fac piraterie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *