Reduceri de cheltuieli şi la Prefectură: lift utilizat cu măsură şi coduri de acces la copiatoarele xerox

Angajaţii Instituţiei Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean vor fi nevoiţi să facă economii la serviciu, fie că este vorba de utilizarea liftului, a centralei termice sau a copiatorelor xerox. Pe fondul crizei actuale, şi la nivelul Prefecturii s-au inceput demersuri pentru reducerea cheltuielilor, la energie elecrică, gaze naturale, telefonie mobilă şi fixă. "Se face o analiză vizavi de măsurile pe care le-am gandit impreună cu Consiliul Judeţean, economie la hartie, introducerea unor coduri pe copiatoare a fiecărui salariat, adică dacă nu introduce codul respectiv, funcţionarul nu poate să işi facă copiile şi atunci ştim in orice clipă ce s-a xeroxat. De asemenea, utilizarea eficientă a gazelor naturale la centrala de incălzire, utilizarea raţională a energiei electrice şi gandim aici un program de funcţionare a liftului", a declarat prefectul Cristian Roman. De altfel, acest a solicitat angajaţilor săi să facă propuneri atat pentru imbunătăţirea activităţii instituţiei cat şi pentru reducerea cheltuielilor. Propunerile incă se află spre analiză la cei doi subprefecţi. "Imi doresc să facem un top, trei-cinci propuneri cele mai serioase şi pertinente şi o să găsim o formulă de recompensare. Am citit şi eu o parte din propunei, au fost şi de genul, să avem grijă cum cheltuim banul public, adică asta, cel puţin la nivel teoretic, ştim cu toţii", a mai spus Roman.