Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani are in vedere propunerea către consilierii judeţeni de demitere a directorului de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), in cazul in care acesta nu dă dovadă că este un bun manager. Acesta a declarat că nici la această dată Angela Curelariu nu a venit cu soluţii concrete pentru imbunătăţirea situaţiei de la Protecţia Copilului, deşi i-a solicitat in repetate randuri acest lucru. "Doamna director nu a ştiut să vină cu nişte propuneri concrete de imbunătăţire a activităţii, nici n-a recepţionat bine din punctul meu de vedere semnalul pe care l-am transmis, se pare că pe dansa o interesează doar poziţia de director de acolo şi nu-i prea dă mana să se retragă", a declarat şeful CJ. In cursul zilei de luni a fost dată o dispoziţie de formare a unei comisii care să verifice dacă cele semnalate de consilierii judeţeni, de liderul de sindicat precum şi de angajaţii din Direcţie se confirmă.