Deputatul Șoptică: Reducerea TVA la alimente – joc de imagine pentru PSD

soptica costel in parlamentDeputatul PNL Costel Șoptică susține că reducerea TVA la alimente este un exemplu clasic al Guvernării PSD despre cum poţi distruge un lucru bun. ”Plecată ca o decizie cerută de toată lumea, reducerea taxei pe valoare adăugată a devenit minge de ping-pong între cei care trebuie să aplice măsura – autorităţi şi comercianţi, spune Șoptică.

El a făcut o declarație politică la tribuna Parlamentului prin care a spus că oficial, de la 1 iunie 2015, taxa pe valoare adăugată pentru alimente şi băuturi nealcoolice ar trebuie să se reducă de la 24% la 9%, iar preţurile de comercializare ar trebui să scadă cu aproximativ 12%.

Graba cu care se aplică această măsură are două tăişuri. La prima vedere, aplicarea unei astfel de măsuri, cu impact semnificativ asupra consumului, este bine să se facă în cel mai scurt timp, pentru ca oamenii să beneficieze cât mai repede de o astfel de decizie. Pe de altă parte, nepregătirea aplicării acestei decizii poate avea efect de bumerang, existând riscul să nu se întâmple nimic benefic, nici pentru consumatori, nici pentru bugetul de stat. Există şi explicaţia pentru această decizie luată fără alte măsuri de susţinere în aplicarea ei. După pierdea alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta trebuia să iasă în evidenţă chiar în faţa propriului partid, nu numai a românilor, pentru a-şi păstra funcţia, iar măsura de reducere a TVA la alimente a fost soluţia considerată salvatoare pentru el”, a spus Șoptică.

Informaţiile apărute în spaţiul public arată că marii retaileri, care dau tonul pe piaţa produselor alimentare, au început să crească preţurile, ceea ce presupune că reducerea TVA de la 1 iunie nu va conduce la scăderile de preţuri anunţate de Guvernul Ponta, maximizând, însă, câştigurile comercianţilor, mai spune deputatul botoșănean.

Marile lanţuri de magazine au căutat să profite de proasta aplicare a acestei decizii, care nu a impus niciun punct de reper în cazul preţurilor, la momentul anunţării reducerii TVA. De aceea, retailerii au avut toate motivele să susţină că nu au făcut nimic ilegal, că singurele majorări au reprezentat, de fapt, revenirea preţurilor la valorile anterioare unor promoţii. Pentru că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor au chemat la audieri reprezentanţii marilor lanţuri de magazine, premierul Victor Ponta a ieşit la rampă cu tot felul de declaraţii, care mai de care mai ameninţătoare, ca să apară în ochii opiniei publice că ia atitudine şi îi înspăimântă pe retailerii avizi de profit”, mai spune Șoptică.

Cel mai facil mod în care Guvernul PSD, premierul Victor Ponta, ar fi putut aplica corect măsura de reducere a TVA la alimente era să se aplice decizia Consiliului Concurenţei de înfiinţare a Comparatorului de preţuri, potrivit deputatului.

Degringolada aplicării măsurii de reducere a TVA ar putea să-i ajute premierului Victor Ponta, creşterile de preţ ducând la încasări bugetare mai mari. Lipsa de reacţie concretă la semnalele din presă privind creşterea preţurilor la alimente, uşor, dar sigur, ne poate conduce la ideea că premierul Victor Ponta face jocul marilor retaileri. Cu mult zgomot, primul ministru a ameninţat marile lanţuri de magazine că va impune suprataxe pentru veniturile suplimentare obţinute de acestea prin majorarea preţurilor înainte de 1 iunie, mai spune Șoptică în declarația politică.

Victor Ponta îşi dă încă o dată măsura incapacităţii sale economice. Aceeaşi politică de suprataxare a aplicat-o şi în cazul producătorilor şi distribuitorilor de energie electrică şi gaze naturale, pentru veniturile suplimentare obţinute conjunctural. Numai că politicile fiscale naţionale precizează că taxele se preiau direct în costuri, astfel că preţurile au crescut, iar taxele impuse de Guvernul PSD au ajuns să fie plătite tot de consumatori. La fel se va întâmpla şi în cazul marilor magazine; suprataxele vor fi incluse în preţ şi tot românul de rând le va plăti, în cele din urmă! Partidul Naţional Liberal, după ce a iniţiat verificările privind modul în care se implementează măsura reducerii TVA la alimente, va continua acţiunile demarate. PNL monitorizează toate semnalele privind devierile de la aplicarea corectă a acestei măsuri şi ia în calcul iniţierea unui proiect legislativ care să pună ordine în activitatea marilor lanţuri de magazine, care domină piaţa produselor alimentare din România”, se mai arată în declarația politică făcută de Șoptică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *