Senatorul Doina Federovici: Plafonul pentru consumul lunar de carburanţi va fi abrogat

Doina FederoviciAutorităţile administraţiei publice locale îşi vor stabili normativele proprii de cheltuieli asociate consumului de combustibil, prin hotărâre a Consiliului Local, respectiv a Consiliului Judeţean, potrivit propunerii legislative de modificare a OG nr. 80/2001 aprobate de Senat. Noile prevederi stabilesc eliminarea plafonului pentru consumul lunar de carburanţi introdus la nivelul anului 2010.
like facebookÎn baza principiului autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice trebuie să decidă şi să răspundă pentru modul în care îşi gestionează resursele financiare, în funcţie de necesităţile şi în interesul fiecărei comunităţi. Distanţele între localităţi şi centrele de judeţ sunt în unele cazuri foarte mari iar reprezentaţii autorităţilor locale se confruntă deseori cu situaţia în care nu dispun de fondurile necesare pentru a se deplasa chiar in județul lor. De altfel, acest lucru este demonstrat şi de rapoartele publice emise după 2010 de Curtea de Conturi care menţionează situaţii frecvente de decontare a unor cheltuieli cu combustibilii mai mari decât cele aprobate”, a declarat senatorul Doina Federovici.
Este de subliniat faptul că la nivel național sunt în prezent în derulare investiții și proiecte de interes public local și regional , precum: canalizări, modernizare drumuri, construire centre de asistență socială, lucrări a căror realizare înseamnă și o activitate mai intensă a primarilor. Evident, pentru realizarea investițiilor sunt necesare deplasări mai dese. Ducerea la bun sfârșit a proiectelor presupune activități premergătoare ca: depunerea documentațiilor, solicitarea și depunerea de studii, avize de la ministere, completarea dosarelor, deci o serie de activități care nu pot fi realizate fără deplasări, autoritățile fiind responsabile de realizarea acestora.
Propunerea legislativă a fost transmisă spre adoptare Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *