Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean işi serbează azi ziua de naştere

Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean implineşte astăzi 52 de primăveri. Acesta este primul an in care işi serbează ziua de naştere din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, zi pe care de altfel o petrece prin muncă. Incă de la primele ore ale dimineţii Mihai Ţabuleac a primit felicitări, cadouri şi urări de bine din partea familiei, a apropiaţilor şi a colegilor de muncă. După amiază, acesta va petrece alături de invitaţii săi la restaurantul Casa Boema din municipiu. "Am primit multe felicitări, nu m-am concentrat foarte tare pe cadouri pentru că din punctul meu de vedere contează mai mult o vorbă bună, un simplu la mulţi ani. Imi doresc sănătate pentru că dacă ai sănătate, atunci poţi să răzbeşti şi să iţi indeplineşti toate idealurile", a spus Mihai Ţabuleac.