28 de incendii în numai patru zile. Au intervenit aproape 300 de pompieri

incendiu corniIgienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale, fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, utilizarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi acţiunea intenţionată sunt cauzele care au generat 28 de incendii, în ultimele patru zile, la Botoşani.

Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, aproape 300 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani,  voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni.

Pagubele au fost estimate la aproape 30.000 lei. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 3.600.000 de lei.

like facebookCele mai multe evenimente cu foc s-au produs în seara zilei de 13 aprilie. Astfel, într-un interval de trei ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de nouă incendii izbucnite pe raza localităţilor Bârsăneşti (comuna Durneşti), Cismăneşti (comuna Dobârceni), Cişmea (comuna Răchiţi), Săveni, Suliţa, Coţuşca, Ştefăneşti, Cobâla (comuna Şendriceni) şi Străteni (comuna Lozna).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *