Un om de afaceri din Botoşani, dar şi doi primari, păcăliţi, prin telefon, de un deţinut

tinar cu catuse pe mainiUn om de afaceri din judeţul Botoşani, dar şi doi primari a fost păcăliţi, prin telefon, de un deţinut încarcerat în Penitenciarul Iaşi. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), bărbatul care a reuşit să îi înşele este Gigel Popa, care s-a dat drept procuror cu funcţii de conducere. Acesta este acuzat acum de  trafic de influență  şi introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar.

Deţinutul a avut complici două persoane. este vorba de Costel Niculae şi Ciprian Dinu, care sunt şi ei cercetaţi pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, ei fiind retinuti.

like facebookPotrivit DNA, în perioada 3- 9 aprilie 2015, Gigel Popa, in contextul unor convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu cei doi primari de comune, dupa ce s-a recomandat cu numele unui procuror cu functie de conducere din cadrul DNA, a pretins de la acestia „foloase necuvenite pentru a-si folosi influenta referitoare la tergiversarea cercetarilor intr-un pretins dosar penal ce ar fi fost constituit in urma unor denunturi formulate impotriva edililor respectivi si despre care inculpatul pretindea ca erau inregistrate pe rolul acestei unitati de parchet”.

In cazul unuia dintre primari, inculpatul Popa Gigel a cerut, „zece mielusei europeni” (expresie codificata referitoare la suma de 10.000 de euro).

Astfel, pe 9 aprilie 2015, Dinu Ciprian Gabriel, „beneficiind de sprijinul inculpatului Niculae Costel, complici ai pretinsului procuror DNA, au acceptat de la functionarul public suma de 10.000 euro, echivalentul in lei si produse alimentare din carne (10 miei), moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante”. In perioada respectiva, convorbirile telefonice cu cei doi primari au fost purtate de Popa Gigel de pe un telefon mobil, pe care l-a introdus ilegal in penitenciar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *