Experienţe din agricultură culese de peste hotare de primarii botoşăneni

Primari, viceprimari, consilieri locali dar şi secretari de comune vor pleca timp de două săptămani in Franţa şi Spania, cu scopul de a experimenta şi modul de viaţă şi activitatea administraţiilor locale de peste hotare. Aceştia vor vizita atat Salonul Agricol de la Paris cat şi Universitatea Zootehnică de la Barcelona. "O parte din primarii care merg in acest an sunt la primul mandat şi nu au mai ieşit niciodată din ţară. Aceştia vor afla şi ceea ce inseamnă organizarea adminstraţiilor locale din alte ţări", a declarat primarul de Mitoc Vasile Capotă şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din Botoşani. Printre comunele participante la această deplasare se numără Mitoc, Hăneşti, Mihălăşeni, Manoleasa, Vorona, Stăuceni. Albeşti, Santa Mare etc. Reprezentanţii primăriilor din judeţul Botoşani vor afla despre practicile agricole din cele două ţări incepand de duminică, 22 februarie 2009.