FOTO Accident grav cu o victimă din cauza unei şoferiţe

accident politie vw dorohoiO tânără a ajuns miercuri după amiază în spital cu traumatisme serioase la abdomen și picioare după ce mașina în care se afla a fost lovită violent, din lateral de un Volkswagen.

like facebookCadrele medicale urmau să o supună unor investigații amănunțite după care urma să decidă dacă o va trimite la Botoșani. Potrivit polițiștilor, accidentul petrecut în Dorohoi s-a produs din vina unei șoferițe care a ieșit de pe o stradă laterală, nu s-a asigurat corespunzător și a lovit violent, în partea din spate, un alt Volkswagen care se deplasa regulamentar. Din pricina șocului puternic, mașina neagră a ricoșat într-un copac, a suferit avarii serioase în zona motorului, după care a fost proiectată de-a latul drumului, în gardul unei case.

Din fericire pe trotuar în acel moment nu se afla nicio persoană. Etilotestul a arătat că șoferii nu erau băuți. Singura victimă era pasageră în mașina care circula regulamentar și care a suferit cele mai mari avarii.

”Este vorba de o neacordare de prioritate. Urmează să elucidăm condțiile în care a avut loc accidentul”, a declarat Virgil Bordei, din cadrul Biroului Rutier Dorohoi.

Sursa OpiniadeDorohoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *