Elevii din Botoşani şi Suceava au vizitat Penitenciarul Botoşani

penitenciarul botosaniElevii de mai multe licee şi şcoli din Botoşani şi Suceava au vizitat Penitenciarul Botoşani în cadrul activităţilor dedicate săptămânii Şcoala Altfel. Peste 130 elevi din cadrul Liceului “Nicolae Iorga” Botoșani, Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi” Botoșani, Liceului “Sfântul Stelian” Botoșani, Liceului Tehnic Rădăuți, precum și ai Școlii Generale nr. 7 Botoșani au participat la activităţi de prevenire a comportamentelor deviante şi de dezvoltare a simţului civic în rândul elevilor instituțiilor de învățământ, precum și de promovare a carierei de ofițeri și agenți de penitenciare..

„Contactul cu persoanele private de libertate care execută măsuri privative de libertate şi mărturia traiectoriilor acestora, care de multe ori sunt asemănătoare cu traiectoriile iniţiale ale tinerilor supuşi riscurilor, vor putea permite învăţarea prin modelare şi generalizare inhibării comportamentelor ce provoacă urmări negative.Scopul activităţilor constă, în principal, în prevenţia comportamentelor deviante în rândul tinerilor elevi, transmiterea importanţei alegerilor şi a simţului răspunderii atribuit acestora de către adolescenţi prin experienţe reale sau imaginate, precum şi diseminarea informaţiilor privitoare la consecinţele faptelor antisociale şi importanţa deciziilor responsabile în conturarea viitorului adolescenţilor”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *