20 de ferme agricole de semi-subzistență, finanțate prin GAL Valea Bașeului

antet Gal Baseul de SusIn cadrul Planului de Dezvoltare Locală (PDL) al Asociației Grupul de Actiune Locala ”Valea Bașeului de Sus, sectorul agricol a fost cel mai bine reprezentat, fapt concretizat printr-un numar semnificativ de proiecte pentru care s-a solicitat finantare.

O prioritate in cadrul teritoriului G.A.L. ”Valea Bașeului de Sus” au fost si fermele de semi-subzistenta, pentru care au fost lansate sesiuni de depunere proiecte în perioada Mai – Iulie 2013. Astfel pentru Masura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta, au fost depuse la GAL 20 de cereri de finanțare în valoare publică totală de 90.000 de euro, proiecte ce au fost declarate eligibile pentru contractare, si pentru care pana in prezent beneficiarii au depus cererile de plata aferente anului I si II de implementare, în valoare totală de 60.000 de euro.

Măsura 141 a vizat sprijinirea micilor fermieri în vederea creșterii volumului producției rezultată din activitățile agricole și destinată comercializării astfel încât fermele de familie să devină viabile din punct de vedere economic și să se situeze pe o piață concurențială, adoptând principiul competitivității prin diversificare și restructurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *