Documentul privind strategia de dezvoltare a Botoşanilor pentru anii 2008-2015 are peste 100 de pagini şi include rezultatele unui sondaj de opinie făcut de o societate de specialişti in rindul cetăţenilor, a experţilor locali, a politicienilor, dar şi viziunea consultantului angajat pentru conceperea documentului.
Astfel, autorii au ţinut să afle mai intii toate lipsurile din Botoşani, aşa cum sunt acestea percepute de locuitori. Pe scurt, cele mai inalte cote de nemulţumire au fost atinse la capitolele serviciile pentru sănătate, gestionarea problemelor legate de cerşetori, copiii străzii şi ciinii vagabonzi, spaţiile verzi dintre blocuri, semnalizarea rutieră, starea trotuarelor şi a străzilor din periferie, iluminatul din mahalale, confortul in maxi-taxi, şi poluarea fonică.
Intravilanul va fi extins
Partea cea mai consistentă a strategiei descrie liniile de dezvoltare pe care ar trebui să le urmeze municipiul pentru atenuarea nemulţumirilor şi ridicarea tuturor standardelor economice, sociale, turistice, estetice, de mediu şi civilizaţie. Sunt prezentate oportunităţi precum crearea unei asocieri cu comunele invecinate, a infrastructurii pe iluminat, apă, canal, deşeuri, drumuri. Este prevăzută extinderea intravilanului şi refacerea Planului Urbanistic General (PUG), şi crearea şoselei de centură. Extinderea programului de reabilitare termică a blocurilor, a străzilor din zonele limitrofe, redirijarea traficului din zonele centrale, semaforizarea a noi intersecţii şi treceri de pietoni, crearea a cel puţin 9.000 de locuri de parcare, realizarea unor parcări supraetajate prin parteneriat public-privat, sunt poate cele mai importante ţinte. Strategia vorbeşte şi de legăturile rutiere cu infrastructura mare, prin modernizarea şi lărgirea traseului spre Suceava, al celui spre Iaşi, dezvoltarea unui nou traseu spre Bucureşti prin Vorona, care să se contacteze la europeana Suceava-Bucureşti.
Autorităţile işi mai propun să orienteze populaţia către consumul de produse naturale şi către alimentaţia pe bază de peşte. In sistemul de invăţămint, specialiştii susţin că se impune sprijinul material al cadrelor didactice pentru accesul la o locuinţă, implementarea unor sisteme educaţionale pe perioada verii, acordarea de burse pentru elevii cu rezultate deosebite, dezvoltarea invăţămintului privat. Partea culturală a Botoşanilor şi identificarea acestuia cu Eminescu are importanţa sa in strategie, documentaţie ce arată că radical pentru municipiu este transformarea sa din punct terminus in punct de tranzit.
Jumătate dintre botoşăneni nu au calculator
Strategia face şi o prezentare a Botoşaniului, cu date şi informaţii statistice, unele chiar interesante. Astfel, in document se arată că 2% dintre botoşăneni au televizor alb negru, iar 2,6% nu au deloc, că peste 5% au doar antenă de cameră, iar 30% dintre gospodine au maşini de spălat şi frigidere vechi. Telefonul fix a mai fost păstrat doar de 44% din populaţie, in timp ce 45% dintre botoşăneni nu au calculator acasă, iar 49% nu au autoturism.
Tot sondajul de opinie făcut cu peste 1.000 de chestionare arată că cea mai apropiată religie creştină ca număr de credincioşi, după ortodoxie, este cea penticostală, cu peste 2.500 de persoane, iar ordinea etniilor minoritare la Botoşani este dată de romi, cu un total de 1.158, lipoveni, 654, şi evrei, 70.
La dezbaterea strategiei poate participa orice botoşănean, evenimentul fiind programat pentru vineri, ora 15 in sala de şedinţe a Primăriei