Corp de control al preşedintelui, la nivelul Consiliului Judeţean

In cel mai scurt timp la nivelul Consiliului Judeţean se va infiinţa corpul de control al preşedintelui. La această dată au fost scoase la concurs două posturi de inspectori pentru a face parte din acest corp, urmand ca după ocuparea acestora, să se inceapă efectiv activitatea. Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a arătat că un astfel de organism este necesar cu atat mai mult cu cat, pentru respectarea legalităţii, trebuie să se facă controale inopinate şi preventive. "Este o structură care va indeplini rolul de corp de control al preşedintelui, adică acolo unde va fi nevoie cei doi inspectori vor merge şi vor verifica. Este nevoie de acest corp pentru că la serviciul de audit activitatea se desfăşoară doar pe bază de documente justificative, se fotografiază fenomenele după ce s-au produs, totul este prestabilit. Ori este nevoie de un corp de control operativ, preventiv şi inopinat", a declarat preşedintele CJ.