Deputatul Șoptică: Codul fiscal – fumigena lui Ponta

soptica costel in parlamentDeputatul PNL Costel Șoptică susține că premierul Victor Ponta a promovat proiectul de Cod fiscal în speranţa că îşi salvează scaunul de premier şi postul de şef al PSD, după ce a pierdut răsunător alegerile prezidenţiale din toamna lui 2014. Acesta a făcut o declarație politică în care susține că proiectul de Cod fiscal a fost lansat cu doar câteva zile înainte ca PNL să îşi prezinte Programul de Guvernare, în condiţiile în care românii şi-au arătat opţiunea clară pentru dreapta la alegerile pentru preşedinte.

Socoteala lui Victor Ponta a fost simplistă, aşa cum au fost toate deciziile politice şi economice ale acestuia. Proiectul de Cod fiscal are scopul bine definit de a deturna atenţia opiniei publice către acest subiect, astfel încât românii să nu mai fie atenţi la ratările guvernării PSD. Proiectul de lege are un segment dedicat produselor agroalimentare. În forma sa iniţială, proiectul de Cod fiscal promovat de Victor Ponta menţine TVA la 9% pentru făină şi toate sortimentele de pâine, la care se adaugă anumite specialităţi de panificaţie, precum chiflele şi covrigii. Din 2016, se prevede aceeaşi cotă TVA de 9% pentru carne, peşte, legume şi fructe, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice şi cel al Agriculturii să stabilească produsele din aceste categorii care vor beneficia de cota redusă de TVA”, spune Șoptică.

like facebook Deputatul botoșănean a mai subliniat că ”ipocrizia premierului Victor Ponta şi a Guvernului pe care îl conduce este fără margini”.

A fost o luptă acerbă între producătorii din industria alimentară şi Guvern pentru a-l determina pe Victor Ponta să accepte reducerea TVA, prima dată la pâine. S-a invocat evaziunea fiscală, care ajunsese la cote apocaliptice, de 70%, în condiţiile în care TVA era de 24%. Tot timpul, premierul a scos în faţă declaraţii Fondului Monetar Internaţional, potrivit cărora orice reducere de TVA trebuie înlocuită cu alte taxe, astfel încât încasările bugetare să nu fie afectate. Reducerea operată în cazul TVA la pâine a dus la mişcări importante din partea celorlalţi producători din industria alimentară, cei mai hotărâţi fiind cei din sectorul carne, unde impactul evaziunii fiscale asupra bugetului este mult mai mare decât la pâine. Premierul Ponta a considerat că este oportună reducerea TVA la carne numai după ce a pierdut alegerile prezidenţiale şi trebuia să iasă în faţa românilor cu ceva. În urma discuţiilor cu reprezentanţii patronatelor din mai multe sectoare ale industriei alimentare, Guvernul a completat lista cu produse ce vor beneficia de TVA redus la 9% – lapte, ouă, animale şi păsări vii”, a mai spus Șoptică.

Un TVA redus la mâncare este de dorit, chiar necesar, în special pentru populaţie, dar şi pentru industria de profil. Forma prin care s-a ajuns la această decizie este de condamnat. Dacă nu ar fi fost interesul personal al lui Victor Ponta şi al apropiaţilor lui, aceste măsuri nu ar fi ajuns să fie în pragul de a fi adoptate, a adăugat Șoptică.

Piaţa produselor agroalimentare din România este afectată serios de evaziune fiscală, întreţinută semnificativ de lipsa de acţiune din partea autorităţilor. Ca să nu se streseze prea mult, premierul Ponta a găsit modalitatea de a mai “tăia” din această piaţă neagră prin reducerea TVA la alimente. Pentru că nu se ştie care va fi soarta proiectului de Cod fiscal, PNL şi-a asumat un proiect de lege prin care cota TVA la carne şi lapte să fie redusă la 9%, ca măsură de combatere a evaziunii fiscale. Personal, voi urmări îndeaproape evoluţia pieţei produselor agroalimentare şi impactul pe care îl are o cotă redusă de TVA aplicată acestora. Pentru a duce la rezultate cât mai bune, aceste măsuri fiscale trebuie completate de măsuri nefiscale, cu rolul de a combate evaziunea fiscală. De aceea, am în vedere demararea unor consultări cu reprezentanţii patronatelor şi asociaţiilor din industria agroalimentară pentru a identifica măsurile nefiscale optime îndreptate împotriva pieţei negre”, a menționat Șoptic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *