Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Vezi prognoza meteo!

vremeaAdministrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 9-22 martie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în intervalul 9-11 martie, zilele vor fi mai calde decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 10…11 grade, în medie regională, dar nopţile vor fi reci, cu o medie a minimelor de -3…-1 grad. Însă, în a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel încât media maximelor va fi de 4…7 grade, iar cea a minimelor va creşte, oscilând în jurul pragului de îngheţ.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în uşoară creştere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi, pe spaţii mai extinse şi posibil moderate cantitativ, va fi ridicată în intervalul 12 – 14 martie, dar ploi slabe şi pe spaţii relativ restrânse sunt de așteptat şi în timpul celei de-a doua săptămâni.

like facebookÎn Banat, în primele trei zile, vremea se va încălzi, astfel încât media regională a maximelor termice va creşte de la 10 la 12 grade, iar cea a minimelor, de la -2 la 2 grade. Între 12 şi 15 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 6…8 grade, ziua, şi -2…0 grade, noaptea, se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii martie. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi diurne şi nocturne în uşoară creştere, apropiate de mediile climatologic specifice acestei perioade din an. Probabilitatea pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, va fi ridicată în intervalul 11 – 14 martie. Vor fi ploi, dar trecător se pot semnala şi precipitaţii mixte în timpul nopţilor. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi intervale cu ploi slabe, pe spaţii restrânse.

CRIŞANA În intervalul 9-11 martie, temperaturile maxime de 11…13 grade, în medie regională, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit, iar media celor minime, iniţial negativă, va ajunge să depăşească cu puţin pragul îngheţului. Începând din data de 12 martie şi până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar, marcând o scădere mai mare la valorile diurne, a căror medie va fi de 7…9 grade, şi ceva mai redusă la valorile nocturne, în medie de -3…-1 grad. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere uşoară şi treptată, caracterizând un regim termic în general normal pentru această perioadă din an. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ va fi ridicată în intervalele 11 – 15 martie, 17 martie şi 19-22 martie. Local va ploua, dar trecător, în timpul nopţilor, se pot semnala şi precipitaţii mixte.

TRANSILVANIA Primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de temperaturi diurne uşor mai ridicate decât în mod normal, maximele fiind, în medie regională, de 9…11 grade, în timp ce media minimelor, deşi în creştere, se va menţine negativă, între -5 și -2 grade. Cu începere din 12 martie şi până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit, mediile maximelor fiind de 5…7 grade, iar cele ale minimelor de -4…-3 grade. Între 16 şi 22 martie, media valorilor termice maxime diurne va creşte destul de puţin, atingând 8 grade, iar temperaturile nocturne se vor situa, la rândul lor, uşor sub mediile climatologice specifice acestei perioade din an, cu o medie în jurul valorii de -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte, va fi mai ridicată în intervalele 12-15 martie şi 17-18 martie, dar acestea vor fi posibile, pe spaţii restrânse, şi în cursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiţii de formare a poleiului.

MARAMUREŞ Primele trei zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de un regim termic mai ridicat de cel normal la început de martie, cu maxime în medie de 10…12 grade, însă nopţile vor fi reci, media minimelor fiind de -4…-2 grade. Apoi temperaturile diurne vor coborî sub normalul perioadei, cu maxime, în medie regională, între 6 şi 8 grade, iar cele nocturne vor avea o medie uşor negativă. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor, în special la maxime, astfel că se va atinge treptat normalul datei calendaristice. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe, predominant ploi, va fi mai ridicată în datele de 12, 17, 21 şi 22 martie, acestea fiind posibile la nivel local şi în cea de-a doua săptămână.

DOBROGEA În prima săptămână, regimul termic diurn se va situa uşor sub cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin media maximelor de 7…9 grade. Temperaturile minime vor avea medii între 0 şi 3 grade. În intervalul 16 – 22 martie valorile termice vor marca o creştere uşoară, astfel încât mediile diurne vor ajunge la 10…11 grade, adică în jurul celor specifice datei din calendar, în timp ce minimele nocturne vor continua să fie uşor pozitive. Probabilitatea pentru ploi pe spaţii extinse, slabe şi moderate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 11 – 15 martie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni îşi pot face apariţia, doar izolat, ploile slabe sau burniţa.

MUNTENIA În intervalul 9-11 martie, zilele vor fi uşor mai calde decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime de 9…11 grade, în medie regională, dar nopţile vor fi reci, cu o medie a minimelor de -2…0 grade. În a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o uşoară scădere, astfel încât media maximelor va fi de 7…9 grade, iar cea a minimelor va creşte, oscilând în jurul pragului de îngheţ. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în uşoară creştere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 12 – 15 martie şi pe 17 martie, dar local şi trecător sunt posibile ploi slabe şi în cea de-a doua săptămână.

OLTENIA În prima săptămână, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin maxime de 7…10 grade, în medie regională, şi minime între -2 şi 2 grade. În intervalul 16 – 22 martie valorile termice vor marca o creştere uşoară şi treptată faţă de sfârşitul primei săptămîni, astfel încât mediile diurne vor ajunge în jurul a 11 grade, în timp ce minimele nocturne vor continua să oscileze în jurul pragului de îngheţ. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 12 – 15 martie şi 16-17 martie, dar pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi în cea de-a doua săptămână.

LA MUNTE La începutul intervaluIui, dar şi în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor de 1…4 grade şi ale minimelor de -6…-3 grade. Ceva mai rece va fi intervalul 12-16 martie, când media temperaturilor maxime va fi negativă, iar pe timpul nopţilor valorile termice medii vor coborî spre -8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai ridicată în a doua parte a primei săptămâni, în special în intervalul 12-13 martie, când în zonele înalte vor predomina ninsorile. În a doua săptămână, temporar, vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori slabe. Vor fi condiţii de formare a poleiului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *