Intrarea pe secțiile Spitalului Județean a fost limitată. Accesul, doar pe bază de cartelă magnetică

spitalConducerea Spitalului Județean a restricționat intrarea vizitatorilor pe secțiile Spitalului Județean. De săptămâna trecută, accesul pe secțiile spitalului se face doar pe bază de cartelă magnetică, astfel că programul de vizită în spital va trebui respectat întocmai. Personalul spitalului a primit cartele de acces, iar persoanele care vin în interes de serviciu vor primi la intrare pe secție halat de unică folosință și botoșei.

like facebookSistemul a fost montat la ușile de acces dinspre Unitatea de Primiri Urgențe spre holul spitalului, din holul lifturilor spre casa scărilor și din exteriorul spitalului, ușa de la Anatomie patologică și ușa de la  Registratură -fișier internări spre holul spitalului.  De asemenea, în intervalul orar 7-15 este un agent de pază care va permite accesul personalului care nu posedă cartele de acces. La etajul I, accesul dintre Ambulatoriu spre Secția de cardiologie este restricționat și ulterior se va monta și acolo cardul de proximitate”, a spus Ioan Asaftei, director îngrijiri medicale.

Măsura de securizare a celui mai mare spital din judeţ este luată pentru a stopa accesul vizitatorilor pe secții. Un astfel de sistem a mai fost implementat și în anul 2012 însă fără succes.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *